Din cauza viscolului, poliţiştii n-au ajuns la un accident

Poliţiştii rutieri au făcut abia ieri cercetarea la faţa locului în cazul unui accident, petrecut acum două zile la Barticeşti. Vicolul a împiedicat echipajul să ajungă la locul accidentului şi a îngreunat misiunea ambulanţelor care au dus la spital cei trei răniţi. Până la urmă, poliţiştii au stabilit că vinovat a fost Petru T. (63 de ani) din Iaşi, care conducea o autoutilitară în direcţia Suceava – Roman şi nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de un autoturism, condus – culmea- tot de un ieşean din comuna Moţca. Ningea puternic şi bătea văntul, aşa că nu se vedea nici măcar la 10 metri distanţă. Şoferul autoturismului, Traian D. (37 de ani) a suferit mai multe traumatisme, fractură de braţ stâng şi multiple contuzii. Nu purta centura de siguranţă şi acest lucru nu l-a ajutat deloc. Fiica sa, în vârstă de 12 ani, care se afla pe bancheta din spate, a fost diagnosticată cu traumatism la picior şi contuzii la abdomen şi la bazin, iar un alt pasager Vili C. (47 de ani) a suferit traumatisme la cap, la mâna dreaptă şi la coloana vertebrală.