Despăgubiri pentru 20 de nevoiaşi din Vânători, afectaţi de inundaţii  

ajutoare stat Câteva zeci de case şi tot atâtea familii au fost afectate de inundaţiile produse în urma ploilor torenţiale de la începutul lunii iulie. Potrivit unui raport sintetizat întocmit de specialiştii din cadrul comisiilor de evaluare a pagubelor cauzate de inundaţii, înaintat către Prefectura Neamţ, pe alocuri, şi în mod special în comuna Vânători Neamţ, în perioada 9 – 12 iulie 2014, precipitaţiile înregistrate au depăşit 20 de litri pe metrul pătrat. Mai mult, locuitorii comunei Vânători Neamţ au avut parte chiar de un cod portocaliu de ploi abundente şi inundaţii. Chiar şi aşa, cu toate avertizările şi atenţionările meteorologice aceştia nu s-au putut apăra de furia apelor. Cei mai nevoiaşi dintre ei primesc acum bani de la stat pentru a-şi reface locuinţele inundate, la propunerea prefectului judeţului Neamţ, Ioan Vlad Angheluţă, având în vedere că legea permite acest lucru. În urma unor anchete sociale, făcute la respectivele persoane, de către reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială, acestea vor primi în următoarea perioadă de timp sume cuprinse între 300 şi 3.500 de lei.

„Specialiştii AJPIS Neamţ au efectuat anchete sociale, iar în urma acestor anchete s-a propus ca 20 de persoane din comuna Vânători Neamţ, afectate de inundaţiile din luna iulie, să primească între 300 şi 3.500 de lei, în funcţie de situaţia socio-materială a acestora”, a precizat Ioan Vlad Angheluţă, prefect al judeţului Neamţ.

 

Irina ŞTEFĂNESCU