Descinderi DNA la Fisc și la sediile a opt firme

Miercuri dimineață, ofițerii anticorupție din cadrul Serviciului Teritorial Suceava au derulat mai multe percheziții într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate acestora, comise în perioada 2013-2016. „În cursul zilei de 07 iunie 2017, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 12 locații, din care patru sunt sedii ale unor instituții publice din județele Botoșani, Iași și Neamț‚ iar opt sunt sedii ale unor persoane juridice“, spune comunicatul Direcției Naționale Anticorupție.
Acțiunea de ieri a vizat ridicarea unor probe necesare în dosar de la sediile unor firme și de la structurile ANAF din regiunea Iași – administrațiile financiare din Neamț și Botoșani, dar și din aparatul propriu al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași. Instituția a publicat, ieri, un comunicat în acest sens: „Referitor la acțiunea desfășurată de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava pe parcursul zilei de miercuri, 07 iunie 2017, la patru dintre sediile ANAF din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași, DGRFP Iași informează că lucrătorii DNA – Serviciul Teritorial Iași au fost prezenți astăzi la următoarele sedii ANAF: aparat propriu DGRFP, Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la nivelul Regiunii Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț. Se efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate acestora, comise în intervalul de timp 2013-2016. Până la acest moment, ca urmare a perchezițiilor efectuate, au fost ridicate documente de la anumite compartimente de specialitate din cadrul DGRFP Iași, aparat propriu și unități subordonate. Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași colaborează cu structurile Direcției Naționale Anticorupție și manifestă întreaga disponibilitate față de solicitările ce decurg din ancheta în curs“, precizează DGRFP Iași, instituție care coordonează activitatea Fiscului nemțean. (C.I.)