Singurul parlamentar de Neamț atins direct de criza francului elvețian, este și cel mai tânăr dintre deputații și senatorii trimiși de nemțeni, în 2012, în Parlament. Sătul să stea cu chirie, conservatorul Cătălin Drăgușanu și-a cumpărat, în 2006, un apartament cu două camere, printr-un credit echivalentul a 33.000 de euro. Urmarea?
”N-a fost vorba de lăcomie”
Rep: Lumea se cam întreabă de ce un deputat face credit în bancă. Știți că se asmimilează clasa politică cu bogăția…
C.D: La mine nu e cazul. În 2006, la vremea când am contractat creditul, aveam un salariu de 750 de lei și abia terminasem facultatea de vreo doi ani. Stăteam cu chirie, împreună cu soția și ne cam săturaserăm să tot mutăm lucrurile de colo-colo. Am cerut un credit pentru locuință cu două camere, și pot să spun acum, așa cum s-au grăbit să spună și alții, că fac parte din grupul ”proștilor și lacomilor” care s-au împrumutat în franci elvețieni. Să puneți ghilimelele de rigoare.
Rep: De ce franci?
C.D: N-a fost o alegeră expresă, și nici nu e vorba de lăcomie. Nu ne-a spus nimeni atunci cum e mai bine.
Rep: Acum ce faceți?
C.D: Ce vrem să facem, mai bine spus, că trebuie să găsim soluții. Una ar fi să negociem cu băncile, să înțeleagă și să reducă din dobândă. Asta ar fi o variantă, pentru că se pot trezi cu mai mulți clienți care nu pot plăti și cu o bază de locuințe din cele ipotecate pentru credit, care locuințe nu pot fi valorificate. Astăzi, locuințele respective nu mai au aceeași valoare ca în momentul contractării.
Rep: Sunteți păgubit dar aveți la îndemână și un instrument pe care alți păgubiți nu îl au – aveți puterea de a face legi…
C.D: Acum se discută în Parlament Legea Falimentului Personal, dar asta nu rezolvă situația celor care au credite chiar și în alte monede. Se ocolește adevărata problemă. Varianta cea mai bună este stabilirea prin lege a unui curs prin care să se realizeze conversia creditelor la toate monedele. De exemplu, valoarea monedei la momentul semnării contractului de credit plus o marjă de 20-25%. În cel mai rău caz, să se facă o medie între valoarea monedei la momentul semnării creditului și valoarea de astăzi a monedei.
Rep: Bineînțeles că băncile vor veni cu argumentele lor, care, probabil, vor fi departe de soluțiile date de dvs…
C.D: Mă situez cumva și în locul băncilor, dar nu băncile m-au trimis pe mine în Parlament, ci cetățenii. Pe de altă parte, și pentru bănci e mai echitabil decât riscul clar de a nu putea recupera banii. Există o inițiativă legislativă a d-nei deputat Ana Birchall, concepută în baza unei directive europene, la care sunt cosemnatar. Acest proiect legislativ a suferit un amendament pe care –l susțin cu toată convingerea, tocmai ceea ce vă spuneam mai sus, cu valorile monedei și marja de 20-25%. Mai există trei proiecte legislative asemănătoare, care nu se referă strict la moneda elvețiană. Se urmărește conversia în moneda națională.
”N-am ținut în mână în viața mea un franc elevețian”
Rep: Ceea ce băncile nu fac, decât în cazuri excepționale…
C.D: Așa este, proiectul legislativ oferă posibilitatea acestei reconversii. O soluție ar fi și media de la momentul în care iei creditul, până la momentul reconversiei, să se echilibreze pierderile.
Rep: Ce câștigă băncile, care vor invoca, firește, contracte legal făcute, și știți că există o relgulă de drept că ele au putere de lege între părțile contractante?
C.D: Băncile sunt puternice și câștigă chiar și din schimbul valutar. Nu am nimic cu nici o bancă și, personal, am avut o relație corectă cu banca. De exemplu, eu n-am văzut în viața mea un franc elvețian, eu dau lei la rata de credit. Înainte dădeam 860 de lei, acum, 1130 de lei. Dar am doi angajați care nu mai reușesc să-și plătească ratele, au luat și mai mult, pentru case mai mari…
Rep: În ce stadiu se află legea?
C.D: A trecut de Senat și se află în Camera Deputaților, și urmează să treacă în plen. Dacă se dorește. Dacă nu, mai poate sta, ca și alte legi, vreo 6 luni.
Mariana OLTEAN TUDOSE