Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
După o întâmplare tragică, pierderea unei ființe mult iubite, de exemplu, majoritatea oamenilor se simt părăsiți, disperați, fără poftă de viață, fără poftă de mâncare, au probleme de somn, nu mai au chef de nimic – viața lor nu mai are nici un sens; acești oameni sunt agățați într-o gândire negativistă, autodistructivă.
Într-un articol scris cu ceva vreme în urmă, am prezentat soarta unui tânăr care se hotărâse să se sinucidă, și declarația mamei lui care se simțea vinovată de cele întâmplate.
În acest articol, am să mă ocup de starea acestei doamne, pentru că ea a rămas în viață, pentru că trebuie să continue să trăiască și pentru că povestea ei tragică are o strânsă legătură cu poveștile multor persoane care suferă decepții în familie.
Starea doamnei este cunoscută în psihologia medicală ca depresie constituțională. Asta înseamnă că, după o întâmplare tragică, pierderea unei ființe mult iubite de exemplu, majoritatea oamenilor se simt părăsiți, disperați, fără poftă de viață, fără poftă de mâncare, apar probleme de somn, nu mai au chef de nimic. Mai ales dacă persoana are o vârstă înaintată și a mai suferit câteva decepții în viața ei. Aceasta simte că nu mai are pentru cine și pentru ce trăi. Aceste persoane își amintesc doar ce e rău și se gândesc că poate puteau împiedica cele întâmplate. De atât de multe gânduri care le frământă, rămân blocate, fără nici o activitate. Acești oameni se tem de singurătate. Dacă înainte aveau o ordine în viață, pregăteau mâncare pentru cei dragi, făceau curățenie și pentru toate acestea primeau complimente, acum, când au rămas singure, cred că orice activitate este inutilă, pentru că nu mai este pentru cine să o facă.
Această depresie este foarte puternică, de la două săptămâni, până la un an. Interesant este că și religiile văd această stare și o accentuează când spun că omul trebuie să poarte doliu, să nu iasă nicăieri, să nu încerce nici o relație și să nu se recăsătorească, măcar un an de zile. Adică, un nou început se poate vedea abia peste un an. Soluția psihologică este de a căuta cu aceste persoane, împreună, toate amintirile, și de a scoate din conștient și subconștient toate gândurile negative, toate căutările și stările de vinovăție și de a provoca, încet-încet, o activitate mai amplă. Se caută lucrurile pe care persoana le făcea înainte, iar acum le-a abandonat și se încearcă să le stimuleze pentru a începe o viață nouă sau să-și continue viața cu toate durerile. Să facă fapte de voluntariat sau să facă un lucru iubit de persoana care a murit. Sunt persoane cărora le-a plăcut să muncească pământul. Alții au bucurii cu nepoții și copiii, alții au colecții de timbre sau altele.
Îmi amintesc o întâmplare interesantă din experiența mea medicală: o persoană și-a pierdut părinții printr-un accident și a venit la mine la terapie. Această persoană a avut depresie timp îndelungat. Când a venit la mine, nu avea chef de nimic, ba, mai mult, își dorea să moară. Într-o zi, la o ședință, l-am rugat să-mi aducă ceva ce iubește el foarte mult. Când a venit la a doua ședință a adus colecția lui de fluturi. Am stat împreună, ne-am uitat la colecție și l-am întrebat despre fiecare fluture în parte, unde l-a găsit și a început să-mi povestească cu amănunte despre fiecare fluture. Cu cât discuta mai mult, cu atât ochii lui străluceau, propozițiile deveneau mai coerente și se vedea o trăire din interiorul său, parcă cineva îl trezise din somn. Încet, încet l-am provocat să continue să dezvolte aceeași plăcere și cu cât s-a pus mai mult pe treabă, a reușit să învingă depresia.
Depresia este una din tulburările psihice, care afectează comportamentul, atitudinea, gândirea și, cel mai mult, sentimentele și afectul omului. Când vorbim despre depresie trebuie să spunem că termenul este pe o scală foarte mare de la o depresie ușoară, nesemnificativă – stare în care omul se simte îngrijorat, are un sentiment negativ și se simte vinovat pentru tot ce se întâmplă cu el și cu alții, lucru care se poate întâmpla într-un timp scurt, de la minute sau o zi-două, după care îi trece și revine la normal (majoritatea oamenilor au această stare de deprimare din care își revin după un timp scurt) – până la o depresie moderată. Acesta din urmă se manifestă mai puternic decât depresia ușoară, de exemplu, omul își pierde cheful de a se întâlni cu alți oameni, probleme de somn, insatisfacții de viață, autocritica este mai mare, plăcerea a de a munci scade și multe alte plăceri scad – de exemplu, cea sexuală, imaginea de sine scade într-un mod semnificativ. Când această scală ajunge la manifestări mai grele, atunci vorbim de depresie clinică majoră acută sau depresie clinică endogenă (episod depresiv major). Pe ultima scală ne întâlnim cu depresia psihotică, starea cea mai puternică din toate punctele de vedere. Include autovinovăția – fără o cauză reală – și halucinațiile. La depresia clinică majoră și la depresia clinică psihotică există un risc foarte mare de sinucidere (cercetările arată că 22 de procente din persoanele cu depresie accentuată au avut gânduri sinucigașe, 4 procente au avut tenativă și numai un procent a reușit să-și ducă gândul până la capăt).
Toate științele, medicina, psihologia, sociologia, antropologia se ocupă cu această problemă care se numește depresie. Primii care au formulat acest termen și s-au ocupat de această tulburare sunt cercetătorii din știința medicinei, care au subliniat faptul că depresia este un lucru moștenit genetic. Ei spun că dacă a existat în familie măcar unul din părinți care manifesta o atitudine deprimată, introvertită, exista și șansa mare că și o parte din copii vor moșteni aceeași direcție. Cercetătorii au legat problemele de lipsa de serotonină în creier, lipsă care poate duce la probleme de depresie. Prin medicație și adăugarea acelei serotonine, zic ei, se poate recupera și aduce individul la normalitate. Alți medici au subliniat lipsa de melatonină care există în lumină. Ei zic că lipsa luminii soarelui poate duce la stări de deprimare( dar nu au luat în calcul că procesul poate fi și invers, persoanele cu tendințe depresive tind să aibă o plăcere mai mare când trăiesc în întuneric). Aici s-a recomandat un tratament experimental interesant, printr-o lumină puternică într-o cameră corespunzătoare.
În urmă cu 70 de ani, se folosea foarte mult o altă metodă care astăzi, aproape nu mai există în România, care se numea șocul electric. Gândirea era că omul dacă va primi acele șocuri o să se trezească la realitate și o să-și revină. Din nefericire, lucrurile nu au stat așa iar comisiile de etică au intervenit împotriva acestei proceduri. Psihologia s-a ocupat foarte mult de depresie ori, mai bine spus, teoriile de personalitate s-au ocupat, fiecare separat, dar în mod secundar de problema depresiei.
Primul care s –a ocupat de acest domeniu a fost Sigmund Freud care, aduce în lume, pentru prima dată, în 1909, teoria a două instincte care co-există în contrarietate: primul este instinctul de viață, al doilea, cel de moarte. Freud și elevii lui spun că sunt persoane care s-au născut cu instinctul de viață mai mic decât instinctul de moarte și ele vor manifesta în mod ascuns și din subconștient, același instinct de moarte, printr-o formă foarte interesantă și ascunsă. De exemplu, persoanele depresive manifestă în mod clar neplăcere de viață, comportament negativist și declară lipsa de semnificație a vieții ( Freud aduce și cazul persoanelor cărora le place să-și asume riscuri foarte mari, cum ar fi nevoia de adrenalină – șofatul cu viteză mare etc. În teoria Freud, aceste persoane înțeleg că se clatină între viață și moarte și se joacă între ele, nu le este teamă să moară).
Jung adaugă în teoria sa două feluri de temperamente care sunt legate de persoanele deprimate: temperamentul introvertit și cel extrovertit. Când se referă la persoane cu temperament introvertit, el spune că întreg procesul vieții și tot ce fac acele persoane se leagă numai din trăirile individuale, interioare ale omului; pe când personalitatea extrovertită, se bazează numai pe trăirile exterioare (bineînțeles că teoria lui Jung s-a extins, și astăzi sunt mai multe feluri de temperamente, dar este clar că persoanele introvertite sunt mai predispuse la deprimare decât cele extrovertite). Persoanele extrovertite își găsesc posibilitatea să se răzbune și eliberrează energia negativă prin proiectarea pe alte persoane, pe când introvertiții își caută cauzele în interiorul lor și tind să se acuze și să se învinovățească, lucru care crează un cerc vicios pe care nu-l mai pot suporta și se închid în ei mult mai mult.
Teoria adleriană adaugă polaritatea inferioritate – superioritate a individului și spune că persoana cu sentimente de inferioritate își pierde încrederea în sine, simte că nu este valoroasă, se închide în ea și, încet-încet, dezvoltă o depresie puternică. Teoria lui Bandura despre învățare, ne spune că modelul pentru copil este părintele. Dacă părintele se comportă deprimat, și copilul va fi la fel. Teoriile existențialiste au vorbit depre semnificația ori nesemnificația vieții (teoriile nihiliste ale lui Nietzche și Hildegard care arată că viața este lipsită de semnificații și nimic nu este nou pe acest pământ). Sunt și teorii care îi contrazic, cum ar fi teoria lui Frankl care arată că dacă omul își găsește o semnificație pozitivă în viață, acest lucru îi poate face un trai mai bun și mai frumos.
Din cauza lipsei spațiului scurtez și ajung la teoriile sociologice și antropologice. De exemplu Durkheim ne arată că sunt factori exteriori care duc la o depresie mai mare în rîndul populației. Aduce factorul de credință în Dumnezeu – apropierea omului față de Dumnezeu poate să-l aducă la o depresie mai mică. Apartenența la o religie este semnificativă pentru a crește sau reduce depresia. Alți cercetători vorbesc despre factori exteriori cum ar fi sărăcia, despre condiții care favorizează – alcoolul și dependența de el pot duce la stări de deprimare. O altă terorie interesantă arată că în țări scandinave în care întunericul este pe o perioadă mai îndelungată, crește și deprimarea în rândul populației și crește nevoia de se încălzi prin efecte artificiale, cum ar fi băutura (Rusia de nord).
Depresia este un termen larg, care se încadrează în cartea de psihiatrie D.S.M.,din 1980, ca tulburare afectivă. Sunt foarte multe tulburări în care depresia apare într-un mod mai puternic sau mai slab. În modul mai slăbuț apar tulburări de adaptare cum ar rezistența la stres, tulburare de depresie constituțională (pe care am nuanțat-o la începutul articolului), depresia sezonieră cunoscută și sub denumirea de neuro-astenie, depresia post-natală, depresia ușoară numită distimie și o depresie organică apărută pe fondul problemei fizice a individului. Trebuie subliniat că majoritatea tulburărilor de personalitate (în afară de tulburări socio și psihopatice) și a tulburărilor nevrotice au o cantitate de destul de mare de manifestări depresive. Există un șir – între starea normală până la cea mai gravă a depresiei. La prima, putem spune că există stări de distimie care pot fi urmate de hipomanie, apoi o tulburare unipolară depresivă care poate fi exprimată printr-o tulburare bipolară depresivă.
Tratamentul
Medicina pune accent de tratament medicamentos, pe internare în cazuri riscante (sa facă rău cuiva sau sieși). Psihologia pune accent pe psihoterapie și aici, mă bucur să vă spun că din experiența mea practică și teoretică, în cazurile de depresie ușoară, constituțională până la depresia severă, cu excepția celei psihotice, un procent foarte mare de persoane au fost tratate și ameliorate de mine.
Este foarte interesant de a vedea o legătură strânsă între persoane cu tendințe depresive și persoane creative, artiști, persoane inteligente. S-au făcut cercetări și, într-adevăr, s-a descoperit că artiștii au tendință să-și dezvolte tulburări afective mult mai mari în raport cu restul populației. Explicația pe care o dă o parte din cercetători, este că acel lucru pe care îl practică artiștii se face cu patos și imaginație bogată, dar, în același timp duce și la crearea stărilor deprimate sau de bipolaritate.
Mulți diagnosticieni, psihologi și psihiatrii greșesc atunci când dau o diagnoză greșită și folosesc termenul de episod depresiv. De multe ori (când am lucrat la spital) am observat că depresia este manifestarea dar diagnosticarea este total alta, cum ar fi anxietate depresivă. Omul suferă de anxietate, ceea ce este total altceva decât depresia, însă se manifestă ca o formă depresivă. Dacă îl tratăm prin medicamentație depresivă, greșim, pentru că forma de anxietate corespunde nevoii de a inhiba conflictul iar forma de depresie, nevoii de a scoate la iveală problema. Sunt două forme diferite.
Închei acest articol cu informația că dacă o parte din voi o să se regăsească în ceea ce am scris eu aici, și dacă simțiți că vă încadrați la persoane cu tendințe depresive, vă rog să nu ezitați și să apelați la ajutor psihologic, psihoterapeutic. Dacă acesta nu vă ajută, numai atunci la ajutor medicamentos.
Dr. MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie
Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter
Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214
e-mail: miron@ambra.ro
site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro