Dentiştii îşi caută muşterii la ţară

dentisti bani1

* 48 de cabinete noi, deschise în rural   * La un an de la ultima finanţare a unor servicii stomatologice, dentiştii speră din nou la fonduri * Serviciile de urgenţă stomatologică gratuite-doar câteva ore zilnic în spitalul judeţean, exclus în week-end

Promisiunile guvernanţilor privind realocarea de fonduri pentru serviciile dentiştilor i-a determinat, pe mulţi dintre stomatologi, să-şi deschidă cabinete şi în rural. Numărul acestora a ajuns la 48, potrivit doctorului Gheorghe Cotae, reprezentanului Colegiului Medicilor Dentişti din Neamţ, ultimele două fiind la Hangu şi Gherăieşti.

Medicii dentişti solicită două procente din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru stomatologie, în condiţiile în care, din aprilie 2013, aceştia nu mai au nici un fel de finanţare, iar patologia stomatologică existentă situează România pe unul dintre ultimele locuri în cadrul Uniunii Europene privind sănătatea orală.

„Contam pe alocarea de fonduri începând cu luna martie, dar iată-ne la jumătatea lunii şi nu avem stabilit pachetul de servicii şi contractarea cu CAS; noi am înţeles că până la urmă vom primi, în total, 70 de milioane de lei, ceea cea ar însemna vreo 1.000 de lei pe lună în medie, pentru un medic specialist şi vreo 1.400-1.500 în urban, iar pentru doctorii din rural- cu vreo 400 de lei mai mult. Deocamdată ne confruntăm cu o scădere a adresabilităţii populaţiei, pe fondul situaţiei economice precare a majorităţii, aşa încât, evident, pacienţii abia aşteaptă să beneficieze de un cât de mic ajutor de la stat pentru servicii stomatologice”, a subliniat dr. Cotae.

Potrivit dentiştilor, se impune ca, în cadrul bugetului pe anul 2014, să fie alocat pentru asistenţa stomatologică un procent de cel puţin 2% din fondul destinat serviciilor medicale în sistemul public al asigurărilor de sănătate, aceasta fiind una dintre puţinele măsuri cu adevărat importante care pot asigura îndeplinirea unui deziderat major al promovării politicilor de sănătate publică, respectiv acela de a răspunde nevoii reale de asistenţă stomatologică existentă la nivelul intregii populaţii, in special la copii şi tineri, precum şi categorii defavorizate.

„Se impune luarea măsurilor corespunzătoare pentru stoparea încălcării dreptului fundamental la ocrotirea sănătăţii, garantat prin Constituţie copiilor şi tinerilor, precum şi categoriilor defavorizate (caria dentară aflându-se pe primul loc in România ca prevalenţă la orice vârstă, fiind mult mai frecvent intâlnită la copii – peste 80%), prin asigurarea şi dimensionarea adecvată a fondurilor necesare desfăşurării asistenţei stomatologice gratuite pentru aceste categorii vizate oricum in mod special de sistemul public al asigurărilor de sănătate, in condiţiile in care această finanţare a fost sistată incepând cu luna aprilie 2013”, se arată într-un comunicat emis de Colegiul Medicilor Dentişti din România.

Netratarea la timp a patologiei stomatologice va conduce la agravarea sigură în timp a stării de sănătate orală a populaţiei cu repercusiuni majore asupra stării generale de sănătate şi va antrena, implicit, costuri de tratare a afecţiunilor asociate crescute exponenţial şi consecinţe economico-sociale majore. Din păcate, însă, nemţenii nu au parte nici de servicii medicale stomatologice gratuite în regim de urgenţă. Singurul cabinet funcţional în regim gratuit se află la parterul spitalului judeţean, însă este deschis doar câteva ore pe zi, de luni până vineri şi numai pentru anumite intervenţii, asigurate exclusiv pentru bolnavii internaţi.

„La Roman suntem în discuţii cu autoritatea locală pentru înfiinţarea unui cabinet stomatologic la spitalul municipal, unde doreşte să lucreze doctoriţa Mihaela Dascălu, însă deocamdată ne aflăm în faza de discuţii şi de identificare a surselor de finanţare”, a precizat dr. Cotae. Domnia sa deţine singurul cabinet din judeţ (Dărmăneşti, zona Orion) care asigură permanenţa, ce-i drept contra-cost, dar important e că, la orice oră din zi ori din noapte, pacienţii au la dispoziţie un medic pentru intervenţii în caz de urgenţă.

 

Geanina NICORESCU