De pe stog, în sala de operaţii

stogVârsta destul de înaintată nu l-a împiedicat pe un bodeştean să se urce, voiniceşte, acum două zile, pe un stog de fân, ca să formeze mai bine căpiţa. Omul, în vârstă de 65 de ani, s-a dezechilibrat la un moment dat, după ce a suferit o cădere de glicemie, şi a plonjat de la aproximativ 5 metri înălţime.

În urma apelului făcut la 112, de un membru al familiei, la locul accidentului s-a deplasat un echipaj de salvare. Cadrele sanitare au constatat că victima are fracturi şi traumatisme, iar după ce i-au acordat primul ajutor, au transportat-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.

În urma investigaţiilor, medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe au stabilit că pacientul a suferit politraumatism, fractură cominutivă la tibia dreaptă şi fractură de peroneu şi are nevoie de intervenţii chirurgicale în secţia de ortopedie.

G. NICORESCU