De la 1 ianuarie 2018, se vor elimina contribuţiile de asigurări pentru şomaj

*Va dispărea și contribuția la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale
Zilele trecute, pe site-ul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă s-au afișat modificările aduse de guvernanți la unele legi. În conformitate cu prevederile Programului de guvernare 2017-2020, începând cu data de 1 ianuarie 2018, au fost eliminate contribuţiile de asigurări pentru şomaj şi contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale prin abrogarea, din Codul fiscal, a capitolului IV „Contribuţiile asigurărilor pentru şomaj datorate bugetului asigurărilor pentru şomaj“ al titlului V „Contribuţii sociale obligatorii“, cuprinzând articolele 184-191, respectiv a capitolului VII „Contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, datorată de persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator potrivit art. 4 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare“, cuprinzând articolele 209-215, având în vedere că după capitolul VIII al titlului V „Contribuţii sociale obligatorii“ din Codul fiscal s-a introdus un nou capitol, Capitolul IX „Contribuţia asiguratorie pentru muncă“, cuprinzând articolele 220^1-220^7, în care sunt prevăzuţi contribuabilii care datorează contribuţia asiguratorie pentru muncă şi cota contribuţiei asiguratorie pentru muncă, în valoare de 2,25%, faţă de considerentele expuse, ca urmare a modificărilor aduse Codului fiscal prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, este necesară modificarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare. Având în vedere modificarea prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea implementării măsurilor din domeniul fiscal cuprinse în Programul de guvernare 2017-2020, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 53/2017 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 29 iunie 2017, şi necesitatea elaborării Legii bugetului asigurărilor sociale de stat şi a Legii bugetului de stat pentru anul 2018, luând în considerare faptul că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 a fost modificată Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,
Considerăm că nepromovarea prevederilor ordonanţei de urgenţă ar avea consecinţe negative din punct de vedere social, întrucât ar conduce la imposibilitatea stabilirii stagiului de cotizare pentru categoriile de persoane asigurate obligatoriu în sistemul asigurărilor pentru şomaj şi pentru cele care se asigură facultativ în acest sistem şi, implicit, la imposibilitatea acordării indemnizaţiei de şomaj persoanelor îndreptăţite să primească acest drept, potrivit legii, începând cu data de 1 ianuarie 2018, dată la care intră în vigoare dispoziţiile Codului fiscal modificat prin care au fost eliminate contribuţiile de asigurări pentru şomaj datorate de angajator şi angajaţi. Totodată, este urgent să se coreleze prevederile Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu cele ale Codului fiscal modificat referitoare la reglementarea privind sumele cuvenite pentru măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru a căror acordare se prevede, potrivit dispoziţiilor legale, încheierea de convenţii cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti, sume care nu se mai deduc de către angajator conform prevederilor legale în vigoare până la data de 1 ianuarie 2018 şi prevederilor corespunzătoare din cuprinsul convenţiilor încheiate şi se acordă de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale, în condiţiile stabilite prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum acestea se modifică în mod corespunzător ca urmare a modificării şi completării Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, prin prezenta ordonanţă de urgenţă.
V. ANDRIEȘ