De câți-va ani încoace o serie de comentatori, politici și ne-politici, din țară și străinătate fac mare caz de plecarea românilor în țări ca Anglia, Franța, Germania, Suedia, Danemarca, SUA etc. O discuție iscată în mediul atât de extins al inculturii „societății deschise“. Toți cei care susțin aceste teorii ale „migrației“ românilor dovedesc, în primul rând, că nu au nici cele mai rudimentare cunoștințe de istorie. Românii nu pleacă în țări străine, ci se deplasează, în mod firesc, în teritoriile care au aparținut întotdeauna strămoșilor lor, dacii. Lucru afirmat, cu subiect și predicat, de un mare istoric antic, Dionisie Perigetul, la anul 138, după Hristos: „În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare țară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia și din nordul Africii până în SCANDIA, țara imensă a dacilor“. Și în această țară a „dacilor“ se vorbea în limba ce va fi cunoscută apoi ca limba latină. Lucru mărturisit chiar de către un oficial al Vaticanului, Miceal Ledwith (Consilier al Papei Ioan Paul al II-lea): „Chiar dacă se știe că latineasca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum și limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puțină lume cunoaște că limba rumună sau precursoarea sa vine din locul din care se trage limba latină, și nu invers! Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă română“.
Rămâne să înțelegem de ce călătoresc românii în vechile lor teritorii care astăzi se numesc Anglia, Franța, Italia, Spania sau „țările nordice“. Merg pentru a civiliza în continuare aceste teritorii pentru că, așa cum afirma Homer, „Dintre toate popoarele geții sunt cei mai înțelepți“. Românii plecați peste hotare sunt, în egală măsură, ambasadorii civilizației (Harald Haarman – specialist în istoria culturii: „Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria (cu mult înainte de scrierea sumeriană), iar civilizația danubiană este prima mare civilizație din istorie“) și a religiei creștine (Friedrich Hayer 1899 – filozof austriac: „Rumunii sunt poporul din Europa care s-a născut creștin“).
Și civilizația românească nu a stagnat în aceste peste 10.000 de ani de istorie. Să ne amintim că racheta spațiala cu trei etaje de carburant solid („model Cape Kennedy“) a fost inventata în 1529 și trimisă în spațiu cu succes în 1555, în prezenta a mii de spectatori, de cetățeanul român Conrad Haas, șeful Depozitului de Artilerie de la Sibiu (1550-1570); că un român, Petrache Poenaru, a inventat la 1825 stiloul; radioactivitatea artificiala a fost descoperita de o savanta de la Facultatea de Științe București și însușita apoi de Marie Curie, și întrebuințată pentru distrugere; Traian Vuia inventează și experimentează, în 1906, avionul cu tren de aterizare pe roți cu pneuri; Emil Racoviță este fondatorul biospeologiei; la 1858 Bucureștiul era primul oraș din lume iluminat cu petrol; în 1910 Henri Coandă reușește primul zbor al unui avion cu reacție (fabricație proprie); în 1920 ing. Gheorghe Botezatu a calculat traiectoriile posibile Pământ – Lună, folosite la pregătirea programelor Apollo, el a fost și șeful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei Apollo, care a dus primul om pe Lună și alte câteva sute de invenții și realizări de excepție în toate domeniile științei ale cercetătorilor români răspândiți atât în vechea Europă, cât și în Lumea Nouă, adică Statele Unite ale Americii.
Că românii de astăzi sunt factor de civilizație în țările în care merg să lucreze se dovedește și prin unele schimbări de comportament cum ar fi agresivitatea și aroganța pe care o afișează unii dintre ei la întoarcerea în țară. Agresivitate și aroganță, boli de care s-au molipsit trăind în comunități cu un scăzut grad de cultură, fără principii morale și lipsiți de respectul ființei umane și de principiile religiei creștine.
Citind aceste rânduri probabil vă veți întreba de ce în România este atâta sărăcie? Răspunsul este simplu și vine în sprijinul teoriei rolului civilizator al omului din spațiul carpatic: pentru că, așa cum spunea Eminescu, „De la Nistru pân’ la Tissa/ Tot Românul plânsu-mi-s’a,/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate“. „Sus la munte, jos pe vale/ Și-au făcut dușmanii cale“…
C.H. ALUPULUI RUS