De azi se scumpeşte paşaportul

Începând de astăzi creşte preţul documentului de călătorie. Pentru un paşaport simplu temporar vom plăti cu 16 lei mai mult, iar pentru cel electronic – cu 26 de lei. ”Este vorba despre noile preţuri la paşapoarte, impuse de „Imprimeria Naţională” S.A. Bucureşti”, a declarat subcomisarul Constantin Roman, şeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Neamţ. „Un paşaport simplu temporar va costa 232 de lei, faţă de 216 lei preţul actual. În parte, se va plăti 100 de lei pentru carnet, 100 de lei la tariful suplimentar, şi 32 de lei pentru taxa consulară. Dacă trecem la paşaportul simplu electronic, costul emiterii unui astfel de document va fi de 302 lei, în comparaţie cu 276 de lei, atât cât face în prezent. În acest preţ, intră 270 de lei costul carnetului şi 32 de lei taxa consulară. Doar costul tipăririi unui singur act de călătorie va rămâne neschimbat, e vorba de paşaportul simplu electronic pentru minorii cu vârsta de până-n 6 ani, care în prezent costă 276 de lei. Cetăţenii care au apucat deja să achite vechile taxe, nu vor fi taxaţi în plus”.