De alegeri, 163 de persoane şi-au făcut buletin

alegeri valentin

*La ora 20.45, un pietrean s-a dus la SPCLEP Piatra Neamţ pe fugă, ca să poată vota

Duminică, 25 mai, nu mai puţin de 163 de nemţeni s-au prezentat în faţa ghişeelor Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Piatra Neamţ aflat la ultimul etaj al clădirii Forum Center pentru a-şi ridica cărţile de identitate. Pe lângă aceştia, au mai fost  33 de persoane, care în ziua votului au dorit să depună cererea pentru emiterea unui nou buletin.

Nu ştim dacă toţi cei care au venit după aceste acte s-au dus la urnele de votare pentru a-şi exprima preferinţele electorale, deşi asta ar fi explicaţia ridicării actului de identitate „pe fugă”, taman în ziua alegerilor, dar de o persoană suntem siguri. E vorba de un pietrean de 66 de ani, care în ultimul sfert de oră rămas până la închiderea programului la Buletine a solicitat documentul de identitate pentru a putea vota, fapt confirmat chiar de Loredana Popescu, şefa SPCLEP Piatra Neamţ:

”Ultimul act l-am eliberat unui pietrean care a venit la noi chiar aproape de închidere, respectiv la ora 20.45. Acesta era grăbit, deoarece vroia să ajungă la timp pentru a-şi exercita dreptul de vot. Ştiu că acea persoană avusese documentul pierdut, iar noi l-am programat pentru duminică, în vederea ridicării actului de identitate, însă nu ne-am aşteptat să vină atât de târziu. A fost un volum de muncă mare în ziua alegerilor, împărţit la 8 lucrători, care au lucrat în două schimburi, de la ora 8 dimineaţa şi până la ora 21”.

V. ANDRIEŞ