Reporter: Scriitorul Adrian Alui Gheorghe, la aniversare. La a 59-a, nu-i așa? Cine își face mai întâi bilanțul, omul sau scriitorul?
Adrian Alui Gheorghe: Omul și scriitorul se sprijină unul pe altul, sau se încurcă unul pe altul. Orice scriitor este om, pe când nu orice om este scriitor. În această dualitate om-scriitor importantă este puterea de rezistență a omului și harul scriitorului.
Rep.: Dar cum vede omul, în acest caz, parcursul scriitorului?
A.A.G.: Scriitorul, din această dualitate, l-a chinuit pe om toată viața, l-a ținut noaptea, în mii de nopți, uneori până în zori, să scrie, să citească, să mâzgâlească foaia de hârtie…! Omul muncea, unde putea și el, la fabrică, la mină, la catedră etc., iar scriitorul din el îi cheltuia banii pe cafea, pe țigări, pe hârtie și pe cerneală, pe caiete și pe cărți. Omul din această ființă duală a fost cel exploatat, să recunoaștem. Omul se degradează uneori mai repede decât scriitorul, cel mai adesea moare înaintea scriitorului. Dar se întâmplă și invers, adesea, ca omul să supraviețuiască operei scriitorului. E o situație tristă, să recunoaștem.
Rep.: Dar cum vede scriitorul, în acest caz, parcursul omului în cei 59 de ani de viață?
A.A.G.: Omul din mine a fost un Sisif care a luat în fiecare zi viața de la capăt, convins fiind că există un sens mai înalt decât ceea ce vedeam că se întâmplă la sfârșitul fiecărei zile. Omul l-a rugat pe scriitor să îi dea o motivație superioară pentru existența sa, să îl ajute să creadă în miracolul vieții. Că dacă nu ai de partea ta arta, dacă nu ai de partea ta cultura și biblioteca, dacă nu ai de partea ta o credință în natura ta superioară, te poți confunda ușor cu ciuperca, cu leguma, cu porcușorul de Guineea sau cu loboda din grădină. În afara artei și credinței omul e un sac de instincte, oase și organe care funcționează la modul mecanic. Multora dintre cei care trăiesc laolaltă cu noi, care sunt oameni doar în statistici, le-aș lua calitatea aceasta dacă nu își îmbogățesc mintea și ADN-ul cu cultură și educație. Mi se pare uluitor ca în secolul nostru, în virtutea democrației văzută ca o marfă la tarabă, să îi mai dai dreptul să voteze unui analfabet…! Sunt prea mulți purtători ilegali de identitate pe lumea asta…! De aici apar terorismul, intoleranța, primitivismul.
Rep: Dar să ne întoarcem la intenția de bază: suntem la aniversarea dvs. Pe ce se bazează „înălțimea“ scriitorului Adrian Alui Gheorghe?
A.A.G.: Am publicat peste treizeci de cărți, poezie, proză, eseu, publicistică și chiar teatru. Am primit două premii ale Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumul de poezie „Îngerul căzut“, în 2001 și pentru romanul „Laika“, în 2015. Mai am alte premii naționale, câteva zeci, primite de-a lungul anilor. Mi-au fost traduse texte în antologii și cărți individuale în Franța, Germania, Italia, Serbia, Cehia, Rusia, Macedonia, Ungaria etc. Am reprezentat România la târgurile internaționale de carte de la Frankfurt, Belgrad, Ierusalim. Am primit din partea Președinției României titlul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2000) și de Ofițer (2008). Am un doctorat în domeniul filologiei, pe tema „tinereții fără bătrânețe“. Sunt „cetățean de onoare“ al municipiului nostru.
Rep.- Și cu toate acestea, îmi spuneați, astăzi, la 59 de ani, sunteți un om cu un statut incert în societatea noastră…!
A.A.G.: Da, mi s-a luat samavolnic postul de director al Bibliotecii Județene, într-un exercițiu de forță, ilegal, imoral. Și cred că cea mai răsunătoare izbândă a actualei alianțe de guvernare din plan local este că a lăsat un scriitor fără pâine și a decapitat trei instituții de cultură. Despre alte realizări de la Neamț nu s-a mai vorbit în țară. Mai rămâne o execuție, noaptea, pe Dealul Balaurului eventual, așa cum s-a mai întâmplat pe aceste locuri prin anii 50…! Oricum, nimeni de pe lumea asta nu are dreptul să îmi ia bucata de pâine pe care mi-am câștigat-o cu sudoarea inimii și a frunții! Ca bun creștin zic că e o încercare și mă las/ îi las la îndemâna justiției divine; ca cetățean spun că e o nemernicie, las justiția pământească să își facă datoria…! Dacă aș fi știut în anul 1989, când vorbeam în „balconul județenei de partid“, tocmai ca să aibă unde să se adune „actualii“ de la „casa albă“ a județului, cred că aș fi fost mai precaut. Sau luam puterea și nu o mai lăsam la îndemâna oricui. Oricum, societatea românească a ajuns jos, foarte jos, la un punct extrem de periculos. Pe inconștiență, prostie, lipsă de profesionalism și lipsă de viziune pe termen lung vom asista la o disoluție a statului chiar. O spun sociologii, o spun istoricii. Și nu puteam să îmi imaginez, atunci, că revoluția va aduce în prim plan, să mă judece, așa ziși experți și evaluatori culturali de genul celor care m-au executat pe mine, niște instrumente politice jalnice, cărora li s-au alăturat cozi de topor din lumea scriitoricească.
Rep.: Există asemenea cozi de topor în lumea scriitoricească? Cum e posibil?
A.A.G.: Acolo unde există orgolii neacoperite de talent, cozile de topor sunt „o realitate fecundă“. Vremurile astea le sunt foarte prielnice. Le vezi crescând peste tot. Și tind să ia fața profesionalismului, sunt mulți și agitați, sunt perseverenți și au dezvoltat spiritul de haită. În mai toate domeniile e la fel.
Rep.: Să redevenim optimiști…! Ce proiecte are scriitorul Adrian Alui Gheorghe?
A.A.G.: Mi-a apărut o traducere a romanului „Laika“ în Macedonia, se pregătește o traducere a romanului „Luna Zadar“ în Serbia. Am un volum nou de versuri gata, amân să îl public, plus o carte de eseuri despre poezie. Și sper să supraviețuiesc „vremurilor ticăloase“, vorba cronicarului. (A consemnat Mihael BALINT)