Dacă-i marți, 13, e Ziua Informării Preventive

A devenit tradiție ca în orice zi de marți, 13, pompierii să deruleze activități de prevenire și de informare a populației, spre conștientizarea riscurilor care provoacă situații de urgență și, mai ales, modul corect de comportare în astfel de cazuri.
Astăzi, 13 iunie 2017, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava“ al județului Neamț organizează câteva puncte de Informare Preventivă în municipiul Piatra Neamț – în zona Parcului Tineretului – Piața Ștefan cel Mare, în municipiul Roman – zona parcului Primărie și în centrul orașului Târgu Neamț. „Tot cu această ocazie, se organizează și Ziua Porților Deschise la detașamentele de pompieri Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț, prilej cu care va fi prezentată tehnica de intervenție precum și măsuri de prevenire a situațiilor de urgență. Se vor distribui pliante, flyere cu mesajele campaniilor de prevenire derulate la nivel național, campanii susținute cu sprijinul E-ON Romania“, a declarat sublocotenentul Adrian Gheorghe Rotaru, ofițerul de presă al ISU Neamț.
În prezent, la nivelul întregii țări, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență derulează campanii de informare și pregătire a populației pentru diferite situații de urgență. Este vorba despre RISC – o campanie care atrage atenția asupra exploatării în condiții de siguranță a instalațiilor electrice și a celor de gaz, și „Nu tremur la cutremur“ – o campanie de informare și pregătire a populației în cazul producerii unui seism.
Câteva recomandări din cadrul campaniei RISC:
– Nu folosiți improvizații la instalații și aparate;
– Nu lăsați mijloacele de încălzire în funcțiune nesupravegheate;
– Nu utilizați coșurile de fum cu defecțiuni; izolați-le față de materiale combustibile;
– Verificați și curățați coșurile de fum obligatoriu înaintea sezonului rece și ori de câte ori este nevoie;
– Nu suprasolicitați instalația electrică prin folosirea simultană a mai multor aparate electrice de mare putere;
– Nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate;
– Nu lăsați copii să se joace în apropierea instalațiilor electrice sau a stâlpilor de electricitate;
– La aprinderea focului se respectă principiul „gaz pe flacără“. Întâi se aprinde flacăra apoi se deschide robinetul de gaz.

Cristina IORDACHE