Acest dicton este valabil în domeniul comerțului și serviciilor, unde patronul trăiește din banii plătiți de client.
În instituțiile de stat el ar trebui să fie la fel de valabil, pentru că și acolo „clientul“ plătește, uneori indirect (impozite), dar adesea chiar direct (taxe de timbru).
Și-atunci, de ce acest principiu nu este la fel de puternic și în instituțiile de stat, inclusiv în cele din justiție?
Există o explicație: pentru că, dacă pe comerciantul arogant clientul îl poate ocoli (se duce la alt chioșc) pe funcționarul sau judecătorul gomos clientul nu-l poate ocoli: el trebuie să-și plătească dările la circa unde este arondat, el trebuie să se judece la instanța competentă, și nu la alta.
(Culmea este că, într-o anume logică, patronul privat ar putea fi el cel arogant – doar e pe moșia lui – iar funcționarul și judecătorul ar putea fi cei „cuminți“, fiind pe moșia statului).
Ce ar trebui făcut ca și cei de „la stat“ să învețe lecția bunului comerciant? S-ar putea spune multe: educație, selecția cadrelor, reguli expuse pe toți pereții, cursuri de relații umane – multe s-ar putea imagina.
Mai la concret, eu, dacă aș fi ministrul justiției, aș face sondaje la câteva instanțe și aș trimite inspectorii la mai multe, constatând unde oamenii ies din instanțe nelămuriți și supărați (nu pe soluție, ci pe comportamentul personalului) și aș da afară câțiva slujbași, de orice rang, care au repezit oamenii în loc să-i trateze cu răbdare și înțelegere.
- Idei fixe
Dacă aș fi ministrul justiției, aș pândi cu lumânarea de 200 wați momentul când ar trebui să-mi dau demisia: o sinucidere a unui magistrat, o înțepenire a salariilor oamenilor mei peste 2 ani, o întâmplare rușinoasă din marea ogradă a justiției, nu mai spun de o greșeală personală serioasă.
Dacă aș fi ministrul justiției, m-aș gândi permanent la oamenii cu care lucrez, la liniștea lor, la bucuria lor de a veni la slujbă, la sănătatea lor și a familiilor, la dorința lor de a avea șefi buni și cooperanți.
Legătura cu „masele“ ar fi o altă idee fixă. Aflați și nu vă bucurați, că, deși suntem putere în stat, noi, judecătorii, suntem niște chinuiți. Acest chin mai trebuie atenuat.
Comunicarea, internă și externă, ar fi pe primele locuri în preocupările mele. Un judecător fără posibilitatea de a se întâlni cu colegii pentru discuții profesionale, de a accesa prin Internet practica judiciară din toată țara, de a cunoaște prin aceleași mijloace organizarea justiției din țările dezvoltate – este un nonsens.
Judecător Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com