Dacă aș fi ministrul justiției, aș promova o lege a presei după cum urmează:
Presa trebuie să fie invitată, în orice caz acceptată, la orice întrunire, manifestare sau ședință a oricărei autorități, mai puțin la cele unde se discută secrete militare sau care țin de securitatea națională, acestea fiind foarte strict și absolut limitativ prevăzute în lege.
Presa trebuie invitată obligatoriu acolo unde se discută despre banii publici, banii contribuabililor, sau se organizează licitații ori repartizări de fonduri din banii statului.
Exemple: Parlament, consilii locale, ședințe de judecată, CSM.
A propos: Ați citit undeva o relatare directă de la CSM (Consiliul Superior al Magistraturii)? Acolo se discută despre numirea președinților și despre sancționarea judecătorilor. Nu știu dacă a încercat vreun ziarist să participe, dar știu că informațiile sunt doar cele din comunicatele oficiale.
Alte idei:
Sancțiuni dure pentru orice refuz al accesului presei în locuri și reuniuni de interes public.
Terminale PC pentru informare slobodă la toate organismele publice (toate sunt publice, mai puțin cele cu secrete militare sau de securitate națională).
Cât privește purtătorul de cuvânt, acesta în mod clar este un maestru al limbii de lemn și al eschivei. Organismele respective pot să dea comunicate de presă câte vor. (Eu, dacă aș fi șef de gazetă nici nu le-aș publica). Problema trebuie împărțită așa: Comunicatele de presă și declarațiile purtătorilor de cuvânt, n-au decât organismele respective să le trimită la ziare sau să fie pronunțate în fața camerelor TV. Dar adevărata informație este cea culeasă, smulsă prin insistența, inspirația și obrăznicia jurnalistului.
- În fața națiunii
Dacă aș fi ministrul justiției, aș fi prezent săptămânal la o emisiune TV. Nu ca să explic poporului în limba de lemn cum a scăzut rata infracționalității, ci pentru a răspunde după priceperea mea întrebărilor puse în direct de reporteri, magistrați și justițiabili.
Aș invita la discuții reprezentanți ai celorlalte două puteri, pentru o confruntare colegială, încercând să stabilesc dacă cele trei puteri sunt egale în mod real, și ce trebuie făcut dacă nu sunt.
Aș încuraja și ajuta apariția unei publicații vii asupra stării justiției, pe care aș sprijini-o și la care aș scrie, și în care aș răspunde la toate întrebările posibile.
Există o întrebare pe care mi-o pun singur și la care încă nu știu ce aș răspunde: Ce aș face dacă în fața ministerului meu unii oameni ar face greva foamei sau demonstrații care vizează nereguli în justiție, încetineala agasantă a actului de justiție și mai ales corupția din magistratură?
Mi-ar fi ușor să le spun acelor persoane că eu, ministru, nu pot interveni în dosarele aflate pe rol. Dar asta nu rezolvă problema, și nu-l ajută cu nimic pe omul supărat pe justiție.
Atunci?
În primul rând, i-aș invita pe acei oameni la dialog.
Aș promova o inițiativă legislativă pentru grăbirea judecării dosarelor, propunând soluții și pentru asigurarea bazei umane și materiale necesare.
Aș milita pentru eliminarea formalismului și birocrației din procedura în fața instanței. Aș încuraja pe judecător să facă tot ce crede de cuviință pentru ca procesul să dureze cât mai puțin, să fie cât mai transparent și cât mai pe înțelesul omului de rând.
Cât despre corupție, aș propune un sistem de autoreglare al corpului magistraților – gen consiliu de disciplină, care să fie și eficient. Mi-aș aminti că un fost ministru avea bunul obicei de a-l chema la el pe judecătorul despre care se știa că este pătat, invitându-l, discret, să-și dea demisia.
Demisia de onoare ar avea în mine un promotor.
Aș dispune ca oamenii nemulțumiți de justiție să fie ascultați cu deosebită atenție și la nivelurile de la bază, urmărind ca ei să fie lămuriți în deplină transparență.
Aș propune sancțiuni severe pentru cei care nu respectă toate cele mai sus expuse.
Judecător Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com