Cutremur 6 grade! / Pediatria în pericol – exerciţiu de alarmare public

alarmare (1)

Alarmă, sirene ale maşinilor de intervenţie ale pompierilor, poliţiei şi serviciului de ambulanţă, cam asta era ieri imaginea din faţa secţiei de Pediatrie din municipiul Roman. Un acoperiş stă să se prăbuşească, 40 de persoane sunt blocate în secţia de pediatrie a Spitalului Municipal Roman, alte opt persoane sunt grav rănite şi în imposibilitatea de a fi evacuate de la etajul superior al clădirii, toate fiind victime ale unui cutremur de 6 grade: acesta a fost scenariul pregătit de Comitetul Local al Serviciului de intervenţie din cadrul primăriei Roman.

Ieri, acest serviciu a fost convocat pentru un exerciţiu de alarmare publică în caz de cutremur. Reprezentanţii instituţiilor delegate din acest Comitet au pregătit amănunţit un scenariu pentru o astfel de situaţie. însă şi măsurile care se impun pentru aceste situaţii de urgenţă. ”Rolul exerciţiului a fost de a pregăti populaţia şi pentru a limita pagubele care apar în asemenea calamităţi”, a explicat în cadrul şedinţei, Daniel Ursu, şeful Serviciului de Intervenţie pentru Situaţii de Urgenţă.

Un astfel de exerciţiu era absolut necesar, întrucât potrivit specialişitlor, în Roman, există 26 de clădiri vechi în Centrul istoric, în zona străzii Ştefan cel Mare, pe străzile Miron Costin şi Sucedava, din care doar 10 au fost reabilitate. “Pentru că nu au fost niciodată fonduri suficiente pentru astfel de evenimente atunci când au avut loc, iar pierderile umane au fost întotdeauna mari, facem un astfel de exerciţiu pentru a fi pregătiţi să facem faţă, dacă va fi cazul” a explicat primarul municipiului Roman, Dan Laurenţiu Leoreanu. Astfel că, în curtea Spitalului Vechi, în jurul orei 11.00, ieri echipaje ale pompierilor, dar şi ai serviciului de ambulanţă au intervenit pentru a salva persoanele blocate la etajul superior al clădirii, iar mai mulţI medici de la Ambulanţă împreună cu echipajul specializat au acordat primul ajutor persoanelor rănite, s-au ridicat corturi pentru adăpostirea temporară a personalului evacuat. Iar în tot acest timp unii trecători treceau nepăsători, iar alţii vădit speriaţI îşi făceau cruce, neîndrăznind să se apropie şi să dea o mână de ajutor sau să întrebe ce se întâmplă.

Conform specialiştilor cel mai mare pericol pentru populaţia ce va fi surprinsă vreodată de un asemenea cutremur va fi panica care, de obicei, face mai multe victime decât dezastrul natural în sine.

S.V.