Așadar, biserica voievodală a fost construită între anii 1497-1498, într-un timp record pentru vremurile actuale, adică într-un interval de un an și câteva luni. A urmat construirea turnului clopotniță, în anul 1499, ctitorie care se alătură celorlalte biserici și mănăstiri ale Sfântului Voievod Ștefan. Turnul clopotniță a funcționat și ca turn de strajă, având vedere către întreaga luncă a Bistriței, în special către drumurile ce duceau la Cetatea Neamțului, la târgul Romanului și spre zona Bacăului.
Prima atestare documentară a Curții Domnești
Sfântul Ștefan cel Mare a zidit și alte turnuri-clopotniță, însă cel din Piatra Neamț le întrece parcă pe toate, în eleganță și în arhitectură. Astăzi, turnul are o înălțime de 20 de metri, însă inițial edificiul măsura 19 metri înălțime, în secolul al XIX-lea fiindu-i adăugat încă un etaj mic.
Complexul arhitectural format din Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“, Turnul-clopotniță și Curtea Domnească este situat pe un mic platou în jurul căruia s-a dezvoltat actualul oraș, prima atestare documentară a Curții Domnești de la Piatra Neamț apărând într-un document emis în anul 1491, când Ștefan cel Mare face danie Mănăstirii Tazlău trei sate „care au fost din ocolul curților noastre de la Piatra“.
Astăzi, din vechea Curte Domnească se mai păstrează fragmente din latura sudică a zidului de incintă și colțul de nord-vest al pivnițelor palatului, care cuprind o încăpere de acces, un coridor lung și patru galerii, aceste încăperi găzduind astăzi Muzeul „Curtea Domnească“.
Curtea Domnească de la Piatra Neamț și-a îndeplinit funcțiile specifice până în secolul al XVII-lea, după care rolul ei a scăzut. Începând cu secolul al XVIII-lea, Curtea Domnească a fost supusă unui amplu proces de degradare care a continuat până la începutul secolului al XIX-lea.
Sfântul adăpostit în turnul-clopotniță
În turnul-clopotniță al Bisericii „Sf. Ioan Domnesc“ din Piatra Neamț s-a nevoit, timp de 26 de ani, un personaj cu alură de sfânt. Moșul Gheorghe Lazăr, cum i se spunea, s-a născut în comuna Șușag, județul Alba, în anul 1846, într-o familie de oameni gospodari. Părinții l-au căsătorit la vârsta de 24 de ani, căsnicia sa fiind binecuvântată de Dumnezeu cu cinci copii. În 1884, Moșul Gheorghe Lazăr a plecat în pelerinaj la Mormântul Domnului, în pustiul Iordanului, și la Sinai, unde s-a rugat vreme de aproape un an de zile. La întoarcere, s-a nevoit vreme de un an și jumătate în Muntele Athos, acest pelerinaj aducându-l tot mai aproape de Dumnezeu. Întors acasă, a mai trăit în familie până în 1890, când și-a așezat copiii în rânduială și s-a retras ca un pelerin spre mănăstirile Moldovei.
După ce s-a închinat la toate sfintele locașuri, Moșul Gheorghe s-a stabilit definitiv la Piatra Neamț. A trăit în clopotnița bisericii lui Ștefan cel Mare timp de 26 de ani, în post și rugăciune, fără pat, fără încălțăminte în picioare, ducând o viață aspră.
La 15 august 1916 s-a săvârșit în chilia lui, fiind înmormântat în cimitirul orașului. În vara anului 1934, osemintele sale au fost așezate în gropnița Mănăstirii Văratec.
Irina NASTASIU