Iar eu, având, cred, o inteligență medie, sau, cine știe, ceva mai joasă, niciodată nu am dat spontan răspunsul cel mai potrivit. În acest caz cred că m-am bâlbâit pur și simplu, și din acest ambarra m-a salvat tot el, căpitanul Dan, care mi-a spus că nu e cazul să-i dau răspunsul pe loc. Îmi lasă un timp de gândire și un număr de telefon.
M-a căutat tot el mai apoi, în același mod, iar eu îmi făcusem lista de gânduri, și, nu știu cum am formulat refuzul, pentru că cert am refuzat, dar în finalul discuției, ca să nu las chiar baltă un băiat atât de gentil, i-am spus așa: Când voi constata că țara este realmente în pericol, fiți sigur că vă voi suna.
Nu am constatat niciodată că țara este în pericol, deci nu am sunat, și cu asta racolarea mea nu s-a produs.
Dar, epilog. După niște ani, un foarte bun prieten, nu spun cine, mi-a zis că el era cel ce mă recomandase pentru Secu, iar organele aveau cu mine planuri mari, favorizate de originea mea sănătoasă și de faptul că știam binișor franceza. Adică poate aș fi fost destinat unei cariere de spion internațional. Dacă aș fi știut aceste lucruri oare aș fi dat alt răspuns căpitanului Dan? Habar n-am. Unde aș fi fost trimis? Să pun bombe la Europa liberă? Mă umflă râsul doar la un singur gând: eu nu știu să țin un secret în mine nici trei minute. Să trăiesc o viață ascunzând mereu și total cine sunt și ce fac – ar fi fost o absurditate în cazul meu. Cred că un Moroșanu spion nu putea fi decât o glumă, care, slavă Domnului, nu s-a produs.
Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com