Curriculum vitae ½ (61)

Curriculum vitae - Caric GM Mihut

Nu e puțin, după numai câteva săptămâni de studiu, dacă vă voi spune ce am aflat eu de la Badr – că în școlile lor alfabetul se învață în trei ani.

Bis mil’lah, al rahman, al rahim. (Dacă citește asta vreun arab, să mă ierte pentru că sigur nu am scris foarte corect.) Este primul vers din Coran, pe care l-am spus aici din memorie. Acum, când scriu acestea – 19 iulie 2006 -, sunt la Eforie Sud, în concediu. La întoarcerea acasă, voi căuta caietele și voi transcrie corect acest vers, în limba arabă, și voi mai găsi și alte versuri, proverbe și altele.

Am înțeles de la prietenul meu ceea ce știam oarecum, că arabii nu au făcut timp de multe mii de ani altceva decât să-și dezvolte și cultive limba, având o mare aplecare pentru povești, scrieri înțelepte, vorbe de duh. Cine vrea să se pătrundă la modul concret de aceste adevăruri trebuie să citească atent 1001 de nopți, dar să citească și măcar prefața la această carte, ca să înțeleagă ce și cum.

Mi-a mai spus prietenul meu că, la posturile de radio arabe, la deschiderea programului, se aude un glas care spune: Eu sunt o mare. Cine oare s-a scufundat în adâncurile mele, pentru a-mi descoperi toate comorile? Știți cine a vorbit? A vorbit astfel LIMBA ARABĂ.

Mi-a mai povestit prietenul meu și despre sistemul lor juridic – ciudat completamente pentru un european. Exemple:

– Un martor bărbat este egal cu doi martori femei. Concluzia logică: un martor femeie este egal cu zero.

– Pe străzile lumii arabe vezi uneori câte un om fără mâna dreaptă. I-a fost tăiată de justiția arabă, pentru furt.

– Cumințenia miresei până în noaptea nunții este o chestie sfântă. Virginitatea miresei este încercată de soacra mare, cu degetul.

– Și o alta, pe aceeași temă: Un mire care și-a descoperit mireasa ne-virgină, a omorât-o. A primit pentru asta 6 luni de închisoare. Dar a primit această pedeapsă, nu pentru crimă, ci pentru că s-a descoperit la autopsie că mirele se înșelase – fata era chiar în regulă. Dacă ar fi fost „începută“, mirele nu primea nici o pedeapsă.

– O poveste de la începuturile colonizării britanice în Irak: Un arab mai sărac cu duhul s-a luat de soția unui lord colonizator. Lordul nu i-a zis nimic, ba chiar a avut o atitudine aproape de încurajare. Craiul, crezând că așa sunt toți englezii, fraieri, a repetat figura cu o altă lady, la care soțul acesteia a scos pistolul și l-a împușcat, scurt.

Gheorghe MOROȘANU

nihilsinegeo@yahoo.com