Totuși, poanta supermemorabilă, care concurează serios cu cea de mai sus, este alta și mă are pe mine ca erou/victimă, chiar în absență:
Eu având tot felul de activități colaterale (plecam în reportaje, băteam cursuri la mașină, făceam fotografii) lipseam mult de la cursuri. Cum mă descurcam cu școala și cu sarcinile de șef, nu pot să vă spun, dar în final am ieșit bine cu toate. Așa că, la un seminar de dreptul muncii, când domnul profesor, revenit pentru ora a doua, a întrebat, din obișnuință rutinieră: A mai venit cineva? Eduțu Neagoe, mezinul și istețul nostru, a răspuns așa: A trecut Moroșanu. Într-adevăr, în pauză eu venisem prin clasă cu o treabă, dar nu ca să stau la cursuri.
Cum mă întrețineam eu în facultate? V-ați gândit la asta? Evident că nu aveam nici un ban dinainte, iar de la mama nu puteam spera mare lucru. Nici nu știu dacă mi-a trimis vreodată bani, dar: o dată a venit cu trenul la mine și mi-a adus, într-un rucsac și două genți, cred că un porc întreg, din care am mâncat toată iarna. Altă fază a fost aceea în care fratele meu, Dan, tocmai se angajase la aceeași fabrică de PAL și a cerut mamei să nu-mi scrie despre asta, ca să-mi facă surpriză un mandat poștal din primul lui salariu.
Așadar, din primele zile m-am pus pe treabă. La câteva obiecte mai importante, neexistând cărți, eu notam serios cursurile, apoi le băteam la mașină în șapte exemplare și le dădeam colegilor – 10 lei cursul. Pentru asta, în ciuda absenteismului meu, la acele cursuri eram nelipsit – și toate erau la ora 8 – iar abonații mei dormeau liniștiți cât voiau. Aveam și concurență: 2-3 colegi care făceau la fel, dar eram lider pe piață. Trebuie să vă mai spun că aveam o frumoasă mașină de scris Olivetti made in Spain – un eveniment la cumpărare, cu mari eforturi (pe când lucram la PAL). Acea mașină o am și azi la birou, după aproape 30 de ani, și ea este preferata grefierei mele în ședința de judecată, când are de consemnat declarații de martori.
Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com