Tot în acea curte, în două clădiri modeste, se mai afla o facultate al cărei nume făcea deliciul cunoscătorilor: se numea, pur și simplu, F.U.T. – Facultatea de Utilaj Tehnologic.
La o bere. În scurt timp, am descoperit farmecele Bucureștilor, mai ales berăriile și grădinile: Trocadero, Lămâița, Monte Carlo (în Cișmigiu) și multe altele pe care le-am mai uitat – e un sfert de secol de atunci. Mergeam adesea și cu unii profesori – nea Gică Beleiu nu refuza niciodată – și acolo nu numai că beam bere sau/și altele, dar ne cunoșteam mai bine reciproc, și totul era OK.
Seara grupei. Era un moment care se repeta destul de des – o petrecere a grupei, la care puteau veni și colegi de la alte grupe. Evident, Noi, 523 – așa se numea revista grupei noastre – eram campioni la asta, și invidiați de toți. La fel de evident este că eu eram capul trebii, în funcția pe care o aveam, și, cu asta și cu altele, mi-am dat examenul de confirmare în fața colegilor a calităților mele de șef.
Aceste seri erau și niște chefuri monstre – pentru că eram studenți, și eram tineri – dar erau și o frumusețe de relații colegiale, și de relații studenți-profesori, căci adesea aveam și invitați profesori. Cea mai memorabilă a fost seara în care profesorul Stoica (viitor ministru) ne-a ținut isonul și cu care am avut un dialog juridic și cultural plin de farmece. Îmi mai amintesc și de prezența profesorului Dincu, cel care ne-a recitat o seară întreagă, cu o dicție perfectă, cu un glas sonor și frumos răsunător, pe care nu-l au mulți actori.
Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com