Dar, în final am acceptat, și am fost ales fără probleme, înțelegând că pentru o asemenea funcție nu trebuie să fii cel mai bun la carte, fiind nevoie de alte calități – teoria mea de mai târziu. Nu pot spune câte din aceste calități am dovedit pe parcurs, dar știu că a fost bine, i-am condus pe acei copii mai mult cu entuziasm și cu idei trăsnite decât cu înțelepciune, am rezistat în funcție patru ani (cât un președinte de țară – un al doilea mandat nu era posibil) și, chiar dacă am fost uneori în contradicție cu grupa – uneori cu întreaga grupă!) problemele dintre noi au fost mult mai puține decât chestiunile care au făcut din grupa noastră cea mai tare din promoția 1981-85 a Facultății de Drept din București.
M-am lansat deja în manieră sentimentală în materia acestui capitol, dar am uitat să-mi fac un plan și ceva notițe. Le-am început abia acum, deci voi purcede la subpuncte, căci această etapă se anunță substanțială.
Prima oră de curs. Îndrumătorul nostru de an a fost ‘nea Gică Beleiu – așa era numit între noi marele profesor Gheorghe Beleiu, un civilist-computer, care știa totul, explica magnific, iar cursul lui avea o claritate excepțională și se vindea la suprapreț, se vâna pur și simplu.
Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com
