„Hei, pune mâna aici, ce stai și caști gura?“/ Eram pentru prima dată în tunel,/ venit ca să cunosc realitatea vieții -/ – cea mai a dracului materie de/ studiu, la care și-au rupt gâtul/ mulți scriitori. Am pus mâna -/ după îndemnul nu prea politicos ce-mi/ fusese adresat – am așezat panouri/ de lemn, făcând cofraje solide, am/ stat până la genunchi în apă,/ cu apa șiroindu-mi din tavan peste/ cască și peste umeri, am săpat/ rigole adânci, am bătut, cu trupul din/ rărunchi dârdâind, la picamerul greu,/ în stânca mai tare ca fierul, am fixat/ sute de cintre și banghine – fiare/ reci și mari – am aruncat sute de mii/ de lopeți de beton în spinarea rotundă/ a tunelului. Eram la fel de murdar/ ca toți ceilalți, aveam mâinile la fel/ de crăpate de apă și beton, vorbeam/ la fel de grosolan și de tare și nici/ unul din cei de acolo nu ar fi crezut/ că gândurile de sub casca mea ar putea/ fugi în altă parte decât la leafa de/ a treia zi, la drăguța care mă aștepta/ în sat sau la balul de sâmbătă seara./ Până într-o zi când unul dintre ei a/ aflat, nu știu cum, că am „liceul la/ bază“. „Ce cauți tu aici?“, m-a întrebat/ mirat peste poate. „Trebuie să fac un/ an de practică, am ticluit-o eu, știi, ca/ să pot da examen la facultate“. „Aha,/ s-a dumirit el, așa da…“ Am răsuflat/ ușurat. Cum i-aș fi putut explica/ acelui om că eram venit acolo ca să cunosc/ viața pentru a o putea descrie în/ cărți, că el, care, desigur, nu citise grozav/ de multe cărți în viața lui, era cel mai/ adevărat și mai complex posibil erou/ de roman, că lucrul meu în tunel,/ înjurăturile cu care blagosloveam apa și/ roca parșivă, și bătăturile făcute de/ picamer, și crăpăturile palmelor făcute/ de beton, erau niște fapte esențialmente/ profund literare?
Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com
