Curriculum vitae ½ (30)

Gheorghe MOROȘANU

nihilsinegeo@yahoo.com

(Ba nu trebuia s-o închid, ca să vă spun rezultatul, deși îl puteați bănui: nu am luat acel examen, așa că mi s-a netezit calea spre ce credeam că e mai rău: să plec în armată.)

Punctul 6

(nu e o meserie – ce este?)

Armata

Am trăit o mare spaimă – aceea că voi fi încorporat. Armata era o teroare pentru toți absolvenții de liceu, care știau că pot scăpa de ea dacă „iau la facultate“. Eu nu am luat la facultate, deci, într-o bună zi am primit ordinul de încorporare, și chiar m-am dus.

Știam deja, conceptual, că armata te face bărbat. Prima probă de bărbăție am dat-o înainte de plecare, când i-am interzis mamei să mă conducă la tren. M-am urcat în acel tren, fără să știu unde merg (era, cică, un secret militar) și m-am trezit la Murfatlar – Dobrogea, UM 01347.

Când am intrat în cazarmă, am avut o singură senzație: că nu se va termina niciodată. Un an și jumătate mi se părea un timp imens. Mai aveam o problemă: frica de moarte. În armată se lucrează cu arme, armele pot ucide, iar în a treia zi de armată (cred) am aflat că eram în subordinea unui maior care împușcase un soldat pentru insubordonare.

Ei bine, acel maior (maiorul Ioan VARTIC, trebuie să-i scriu numele cu majuscule mai mari ca restul textului) a devenit primul bărbat din viața mea, adică primul om care a constituit un reper de bărbăție.