Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com
- Lovitură de piatră. Prietenul meu Lică mi-a zvârlit cu o piatră în cap. Așa se jucau și se războiau copiii pe acolo, și acum se mai întâmplă. Aveam o rană chiar lângă ochi, mama mi-a pus un bandaj și mi-a instalat deasupra patului o perdea prinsă cu o agrafă. Nu știu la ce folosea perdeaua, dar asta îmi amintesc.
- Borala de căpșuni și mucii de pe pantalonii boierului. Nu știu de ce aceste episoade sunt legate între ele în amintirea mea, căci, aparent, nu au nici o legătură. Poate s-au întâmplat în aceeași zi, poate…
10 a. Am mâncat multe căpșuni și am vomitat. Atât.
10 b. Familia noastră avea un „boier“ – un unchi care ajunsese mare în politică și administrație, la Galați (va mai veni vorba despre el, când voi povesti despre veceul lui ‘nea Gavril – fiți deja curioși). Acest boier (în fond, era un „tovarăș“, se numea Ion Bejan) venea uneori în vizită la Hangu, întotdeauna însoțit de un alai – așa îmi amintesc eu, erau mulți, oricum.
În cursul uneia din aceste vizite, eu eram supărat că nu mai venea mama (era deja despărțită de tata, și mă lăsa la unchiul Gavril Bîrdîzău și mătușa Paraschiva), de supărare plângeam, de plâns îmi curgeau mucii, pe care îi ștergeam cu mâna și îi scuturam în Cosmos. La una din aceste scuturături, mucii mei au aterizat, fain-frumos, drept pe manșeta pantalonilor boierului nostru. Nu m-a bătut nimeni, nu am fost pedepsit – tante Paraschiva a șters mizeria cu o frunză, și episodul s-a încheiat fără alte urmări.
- Nunuța. Să nu uit, copilăria a doua (când mama mă lăsa la familia Bîrdîzău) s-a petrecut în compania verișoarei mele (în fond îmi este mătușă, fiind vară cu mama, doar cu doi ani mai mare ca mine, deci verișoară este termenul mai ușor de acceptat). Îmi amintesc zilele călduroase, când participam împreună la strânsul fânului. Evident, totul era o distracție și o aventură pentru noi. Amintirea cu adevărat copilărească este acea vară în care unchiul și mătușa ne-au cumpărat la amândoi câte o pereche de chiloței „cu mânecuțe“ – nu mai există în ziua de azi – singurul nostru veșmânt în vara toridă.
- Două amintiri rușinoase.
12 a. Străbunica mea, Ioana Bejan, când îi venea necesitatea cea mică, își trăgea puțin cămeșoiul în față, se crăcăna suficient și dădea drumul la urină pe coastă. Nu se sfia de noi, cei doi copii care o vedeam. Nu știu dacă și de alții.
12 b. Într-o pauză de lucru la fân, tante Paraschiva, odihnindu-se pe un dâmb, și-a schimbat poziția picioarelor de așa manieră încât eu, aflat în vale, i-am zărit o clipă negreața intimă. În scurt timp, i-am povestit verișoarei mele, care mi-a spus: Da, am văzut și eu. Chiloții, pe atunci, se pare, erau doar pentru copii.
- Furunculul nașului. Nașul Bocancea (naș de cununie al mamei și tatei) avea o bubă mare după gât. S-a strâns toată familia, l-au așezat pe un scaun în curte, iar unul mai doctor i l-a strâns, sucit și stors până l-a rezolvat. Pentru mine, spectator, a fost un eveniment dramatic, plin de suspans.
- Măgălău. Măgălău era „prostul satului“, care mergea legănat și aplecat, cu mâinile până în pământ – așa mi-l amintesc eu. Din relatarea nu știu cui, vă pot spune și povestea lui cu popa.
Preotul satului l-a angajat să-i golească veceul și să-i împrăștie pe ogor conținutul – un bun îngrășământ. I-a dat o cretă și i-a spus așa: Băi, Gheorghe (îl chema ca pe mine, asta e situația) fă-ți treaba, și, cum scoți o găleată, tragi o linie pe peretele veceului. Iar eu îți dau un leu de fiecare.
A scos Gheorghe toată ziua la rahat, a tras linii cu cretă, iar la sfârșitul trebii a venit popa, a numărat și i-a dat 24 de lei. Măgălău, după numărătoarea lui, socotise că i se cuvin 25. Așa că și-a pus mâna în cap, s-a scărpinat îndelung și i-a spus popei, cu tot respectul, cam așa: Apăi, părinte, mi-ai cam mâncat o caldare de căcat.
Partea anterioară ( Curriculum vitae ½ (2) )
Partea următoare ( Curriculum vitae ½ (4) )