Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com
Barca. Locul era/este mirabil, ca o stațiune elvețiană. Prin fața școlii curgea pârâul, canalizat, care, după ce trecea pe sub un pod, se vărsa în lac – lacul având tot felul de fiorduri, date de relieful malurilor.
Din când în când, directoarea școlii ieșea pe scările clădirii și striga tare la mine, înspre clădirea internatului, cale de vreo sută de metri:
– Tovarășu pedagoooog! Vezi că iar au furat dracii ceia de copii barca pădurarului și au plecat pe lac.
Mă duceam după ei și descopeream că, de regulă, primul drac era fiul ei.
Elevul Andone. Era o dulceață de copil, cam tâmpițel – în clasa a cincea nu știa nimic. Îl ajuta la lecții, cât putea, fratele lui din clasa a doua.
Evident că eu, ca pedagog, seara mă ocupam cu deosebire de el. În două luni de zile, l-am putut învăța vocale și consoane, precum și înmulțirea până la 5. Parcă-l văd și-l aud cum, la întrebarea mea Cât fac 5 ori 5? el zicea, ridicând nasul în sus: Da oare nu fac 25?
Astfel se face că, într-o zi, profesoara de română mi-a spus, cu uimire și chiar ceva satisfacție: Domnu pedagog, dar Andone al nostru știe vocale și consoane! Știe, doamnă, i-am răspuns fără ezitare, pentru că eu l-am învățat, nu i-am dat doar cu palma peste cap. Așa era, așa i-am zis.
Tot ce am povestit la Meseria 5 a durat mai puțin de două luni de zile. Pentru că, îmi amintesc data exact, pe 17 octombrie 1972, a trebuit să plec în armată.
(În paranteză spun că ar fi trebuit să povestesc ceva mai devreme despre examenul meu de admitere la facultatea de filozofie, unde am putut merge doar grație CEC-ului Danetti-Mancaș, despre care v-am povestit. Îmi amintesc doar că:
Am plecat cu colegul Trandabăț, sau, în orice caz, am fost găzduit, grație relațiilor sale, într-o casă particulară în care nu locuia nimeni, la un subsol pe lângă care trecea un tramvai numit WC-ul, pentru că era o hardughie de metal care hodorogea teribil.
Acolo a venit în vizită mama lui, și, printre alte gingășii, a găsit în baie, sub oglindă, un afiș pus de noi, care zicea așa: „Nu vă pișați în chiuvetă!“
Tot acolo, răposatul meu coleg mi-a povestit într-o zi că, în lipsa mea, au venit în vizită două colege, iar cu una din ele el ar fi avut o aventură sexuală. Nu mi-a zis că ar fi fost prima în viața lui, dar cică ar fi fost prima în viața ei, pentru că s-ar fi lăsat cu puțin sânge. Din păcate, nici acea colegă nu mai viețuiește pe lumea asta, dar nu cred că cineva ar fi vrut să-i ceară confirmarea aventurii. Eu în nici un caz – eu nu aveam asemenea probleme pe acea vreme. Eu doar citeam cărți de dragoste și de altele, și mă închinam unei icoane despre care v-am vorbit. Închidem paranteza? De acord.)
Partea anterioară ( Curriculum vitae ½ (28) )
Partea următoare ( Curriculum vitae ½ (30) )