Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com
- Prin anii 80, când eram jurist la CAP Rădășeni, dragostea mea fără nume a dat un telefon, căutându-mă. I-a răspuns tocmai soția mea, secretară acolo, și, evident, s-a ales praful. După un timp, am aflat că iubita mea ideală era atunci la o răscruce sentimentală, și voia să mă consulte, dacă e bine să se mărite sau nu cu pretendentul de moment. S-a măritat, au avut o fată, el a murit după scurt timp, dar erau deja divorțați.
- Când fata ei a crescut suficient, a fost luată în Franța de un prieten al meu francez – bănuiți că nu am fost străin de asta. După nu mulți ani, a plecat în Hexagon și mama ei, idolul bătrânei mele tinereți, și de atunci nu mai știm unii de alții.
Amintiri-detalii la prima dragoste:
O urmăream încontinuu. Era o fericire să „mă nimeresc“ în același autobuz cu ea când mergeam acasă. Îmi amintesc un tablou: în autobuz, ea era în spatele șoferului, iar eu îi vedeam imaginea ca în oglindă, în sticla care îl despărțea pe șofer de restul lumii.
Odată, am scăpat autobuzul în care se urca ea. Mi-a rămas pe retină (până azi) al doilea picior al ei, trăgându-se printre ușile autobuzului, care s-au închis, lăsându-mă nefericit pe ziua aceea.
Tatăl ei, șofer de autobuz pe aceleași trasee, era un bătrân mic și iute (ca mine acum); el se purta amabil cu mine, dar eu eram teribil de emoționat la orice întâlnire cu el. Mă simțeam ca un infractor, știind că el o considera „boțul lui de aur“.
Ce urmează?
După absolvirea liceului, urmează deodată două experiențe de muncă:
Meseria 4, pontator șantier autostradă.
Între Piatra Neamț și Săvinești s-a pornit un fel de autostradă, acum se zice șosea modernizată, cu patru benzi. La acel șantier, mama era angajată să spele cearșafurile din barăci, cu mașina de spălat proprie, și cu ajutorul unei vecine. Din relația cu nu știu cine din acel staff, eu am fost angajat pontator la mașinile care cărau balastru la șantier. Acolo mi s-a întâmplat o chestie literară: am văzut un bătrân orb care nu știu ce făcea cu o mână de prune. Mai bine caut în arhiva mea PC („opera GM“, așa se numește, v-am mai spus) lucrarea respectivă, care nu știu dacă e un rateu literar, cred că e o proză a unui tânăr sensibil – restul mai analizați voi, cititorii):
Gheorghe MOROȘANU
O mână de prune
În fiecare zi la amiază, stația de betoane se cufunda în liniște. Când toți șoferii plecau la masă și știam că nu mai am de pontat nici o mașină, mă retrăgeam împreună cu cei câțiva lucrători într-o curte alăturată. Gardul și poarta nu erau o piedică pentru niște oameni fără intenții ascunse și, cum nimeni nu ne-a alungat vreodată, ne-am obișnuit să petrecem acolo pauza de amiază, sub un cireș uriaș. Ne așezam pe iarbă, desfăceam pachetele de acasă și mâncam în liniște, privind căsuța spoită cu alb. Stăpânul ei era un bătrân pe care-l vedeam uneori traversând curtea cu un mers rigid, calculat.
Partea anterioară ( Curriculum vitae ½ (25) )
Partea următoare ( Curriculum vitae ½ (27) )