Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com
Ce mai însemna copilăria mea
Dat cu sania și cu patinele pe râpă.
Mers în fiecare seară la prietenii mei, Ichimii (Lică, Mitică și Costică), la vreo cinci case mai încolo de a noastră. Când întârziam (de regulă) mama ieșea în drum și slobozea un șuierat haiducesc, cu patru degete în gură, chemându-mă acasă.
Domnul Moise. Când am plecat de la Bolătău, am fost luat de mama și noul ei soț, evident, altul decât tatăl meu. Acest om a însemnat mult în formarea mea intelectuală. Era un bețivan de primă clasă (mama a descoperit asta mai târziu), dar era un tip absolut șarmant din punct de vedere intelectual. Cu el am avut tot felul de discuții deștepte: glumea și făcea poante pe bandă rulantă, m-a învățat o grămadă de lucruri, citeam și desenam cu el toată ziua, era chiar un poliglot. El mi-a spus, la un moment dat, un catren în nemțește: era vorba despre un puști care se lăuda cu ce făceau tatăl, bunicul și mama lui, în final contribuția lui fiind exprimată într-un vers, pe care nu-l voi traduce, sperând doar să-l reproduc pe cât de nemțește posibil: „Die Freulein fick ich“.
Eram foarte amărâți. Mama făcea rost greu de bani pentru strictul necesar. Mereu era în căutare de „serviciu“. Ce îmi este penibil din cale afară este că ne mai ajuta cu un blid de mâncare o muiere din vecini care era complet nesuferită. Cum se împacă aste două chestii, mai gândiți și voi.
Bunica. Iarăși am o problemă. Am spus și am scris de mai multe ori că această ființă era cea mai nesuferită și mai a dracului din câte mi-a fost dat să cunosc. Atunci când am spus asta fetelor de la Bicaz (grefierele mele, pe care le veți cunoaște spre sfârșitul acestei cărți) ele au fost de-a dreptul revoltate: Cum poți să spui așa ceva, tu, care ești un boier și un simpatic pentru toată lumea? Uite că am putut s-o spun, și o repet.
În primul rând pentru că a chinuit-o pe mama. Toată ziua boscorodea, nimic nu-i convenea, mama plângea adesea din cauza ei, era un monstru.
Trebuie să precizez că nu era mama „bună“ a mamei mele. Mama fusese născută din flori de o persoană pe care am cunoscut-o târziu, vag, ca pe o oarecare, tot din familia lărgită a Bejanilor, pare-mi-se, iar în consiliul de familie s-a hotărât să fie repartizată acestei bunici, care se numea, adică se auto-numea, cu emfază și aplomb „Ana Pantelimon Jitaru“, numele din mijloc fiind al soțului său, mort în Basarabia, în drum spre front. Bunica se mai numea și Zenovia, iar soțul îi zicea în scrisori „Zenovița“. Mama îmi spunea adesea plângând că tatăl ei adoptiv era un om cu totul deosebit, care o mângâia și îi spunea că dacă îi dă Dumnezeu zile lui, ea nu va duce lipsă de nimic, nici de dragoste părintească. Dumnezeu i-a scurtat lui zilele, iar cele rămase mamei mele au fost otrăvite complet și total de această babă-hârcă.
Recunosc, sau descopăr acum, că scriu acestea ca un copil.
Am avut și eu de suferit de pe urma ei. Îmi făcea morală mereu, pentru orice, nimic nu-i convenea, se văicărea încontinuu și mereu reproșa că nimeni nu ține cu ea. Am și verificat-o: Stăteam la geam și o priveam cum robotește (muncea mereu, ca o apucată, atâta știa să facă, avea spor, avea în ea o vlagă teribilă), iar când întâlnea pe unul dintre noi deodată se apleca în față, ducea mâna la șale și se văicărea în gura mare, că ce tare o doare, că ea muncește toată ziua, că nimeni nu o înțelege și nu o ajută.
Partea anterioară ( Curriculum vitae ½ (10) )
Partea următoare ( Curriculum vitae ½ (12) )