Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com
– Pe peretele din fundul clasei erau 9 portrete, ale membrilor Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. Îmi amintesc de Gh. Gheorghiu-Dej (secretarul general, parcă asta era titulatura), Chivu Stoica și un Apostol.
– Eram educați în spiritul respectului pentru marele prieten de la răsărit – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste – URSS. Totul venea de acolo, acolo erau toate modelele etc. Așa că, la una din lecții, când tovar’șa-nvățătoare ne-a întrebat: Ce părere aveți, copii, metrul la Moscova este mai mare sau egal cu cel din țara noastră? eu, deșteptul, geniul și premiantul clasei, am ridicat mâna și am spus cu toată fermitatea: La Moscova metrul este mai mare ca la noi.
(Aici merge unsă o paranteză politică, având rezonanță în viața noastră cea mai actuală, adică la nivelul anilor 2006: de ce, în România acestui an, la 16 ani de la Revoluția Română, eu și noi toți mai avem reminiscențe comuniste, pe care nimeni nu le recunoaște, mulți nici nu le conștientizează? Pentru că așa am fost educați. Adică, dacă îi bagi în creier unui copil, prin metoda picăturii chinezești, anumite lucruri, s-o creadă cine vrea că aceste pre-concepții pot fi scoase din cap așa ușor. Nu, va mai trece încă multă apă pe Bistrița și pe Volga până ne vom reveni – asta e.)
Primele lecturi adevărate
Am descoperit biblioteca școlii, probabil din clasa întâia. Bibliotecara îmi dădea mereu spre lectură cărticele din colecția Traista cu povești. Erau broșuri cât palma, cu povești, evident. Nu știu dacă le-am citit pe toate, dar știu că într-o zi m-am săturat și m-am revoltat, și i-am spus doamnei respective, cum m-am priceput eu, că vreau să trec la cărți adevărate, serioase. M-a înțeles, și mi-a dat Doi ani de vacanță de Jules Verne. Regal! (Cuvântul „regal“ l-am învățat mult după aceea.
A urmat o serie lungă de cărți sovietice, pentru că atunci toate cele bune veneau de la răsărit. În multe se vorbea despre Marele Război Pentru Apărarea Patriei, despre piloți ruși care doborâseră câte 50-100 de Messerschmitt-uri (Povestea unui om adevărat – ăsta conducea avionul având picioarele amputate), Copii eroi – o carte mare, ca un atlas, cu desene, în care tot felul de mucoși împușcau la nemți în draci și numărau victimele crestând linii pe țeava Kalașnikovului (Volodea Dubinin – am reținut acest nume), în sfârșit Tânăra Gardă – culmea organizării tinerești în lupta cu nazismul. Această din urmă carte am citit-o în spital, nu știu pentru ce am fost internat, dar știu că avea 704 pagini, că am răfuit-o în trei zile, și că la patul meu veneau asistentele să se minuneze de activitatea mea intelectuală.
Dacă tot mă gândesc, tot îmi vin în minte cărți din acea serie: „Așa s-a călit oțelul“ de un Ostrovski (mai era un tiz, dramaturg), apoi „Cimentul“ de Gladkov. Printre toate astea, editorii români mai scăpau și autori clasici sau semi-clasici ruși: Gorki („Mama“, „Universitățile mele“) și trilogia „Copilăria“ a lui Lev Tolstoi.
E drept, mă gândesc acum, sunt primele lecturi adevărate cantitativ. Marile și adevăratele lecturi aveau să vină în liceu.
Partea anterioară ( Curriculum vitae ½ (9) )
Partea următoare ( Curriculum vitae ½ (11) )