Curriculum vitae ½ (28)

Gheorghe MOROȘANU

nihilsinegeo@yahoo.com

Un picior îi zvâcni în sus ca împins de un arc și din iarbă se împrăștiară, speriate, rățuștele. Se întoarse imediat, se lăsă în genunchi și puse jos prunele. Începu să pipăie înfrigurat în iarbă, unde unul din ghemotoacele de puf rămăsese inert. Luă rățușca în mâini, o pipăi ușor, apoi merse cu ea strânsă la piept în casă de unde aduse o cană cu apă. Sorbi și îi umezi ciocul, îi turnă în cap, dar în zadar. Când văzu că nu mai e nimic de făcut, o puse jos și rămase consternat, cu mâinile de-a lungul corpului. „A murit“, spuse și vorba aceasta putea să fi fost adresată nouă, celor de sub cireș, nepotului care îl privea mirat, sau lui însuși.

Stătu un timp așa, în sfârșit se aplecă, luă rățușca moartă și o duse undeva, în spatele casei. Intră înăuntru și aduse niște mălai amestecat cu buruieni, pe o farfurie. Puse farfuria jos și rățuștele veniră toate în jurul ei. Se aplecă asupra lor, foarte aproape, și pălăria lui cu boruri largi le acoperea ca o cloșcă. Alături, rămăsese uitată în iarbă, grămăjoara de prune.

Meseria 5, pedagog la Buhalnița

La șantierul de mai sus, am cunoscut un om care avea soția director de școală la Buhalnița, un sat component al comunei mele natale – Hangu. Acolo era nevoie de un pedagog la școala generală, care avea un internat cu puțini copii, veniți din mai multe sate, inclusiv de peste lacul Bicaz. Ce s-o mai lungim, mi s-a propus postul, l-am acceptat, și iată-mă acolo, și am ce povesti:

Erau 17 copii, de la clasa întâi până la a zecea. Cel mai mare era mult mai înalt ca mine, și cu el am avut o avut o aventură.

Într-o zi, l-am prins la furat dintr-o magazie unde spărsese lacătul. Cedând primului impuls justițiar și pedagogic, i-am tras una zdravănă – o palmă, un pumn, nu-mi mai amintesc exact. După ce am făcut-o (nu mă mai bătusem cu nimeni, de la povestita lovitură în plex dată lui Mitică) m-am gândit ce se întâmpla dacă flăcăul se gândea să riposteze. Poate m-ar fi bătut zdravăn. Nu s-a întâmplat asta, din motive psihologice, probabil: era prea vizibil vinovat. La fel de cuminte a fost și tatăl lui, pe care l-am chemat la anchetă.

Semi-profesor. Lunea, un coleg profesor de științe naturale care venea de departe (și care în timpul săptămânii locuia împreună cu mine) întârzia, și mă ruga pe mine să-i țin orele. Deschideam cartea și citeam împreună cu copiii tot felul de texte de biologie, zoologie și ce-o mai fi fost. Îmi plăcea, bineînțeles. Mi-a plăcut și îmi place tot ce e pe lumea asta, dar cu deosebire animalele, copiii, oamenii în general, adică lucrul și dialogul cu ei. Nu mi-a fost dat să fiu sau să rămân profesor (mi-ar fi plăcut, și m-ar fi prins), dar și acum, în slujba actuală de judecător, îmi tratez oamenii din sala de judecată ca pe copiii din sala de clasă, iar pe cei care-mi intră în birou ca pe copiii de la meditația de seară, care era slujba mea principală ca pedagog.

Autoscatologică. Nu e vorba de mine, ci de un coleg, profesor acolo, handicapat locomotor. Într-o seară, am întârziat cu el în vizită la un vecin, unde s-a băut serios.

Partea anterioară ( Curriculum vitae ½ (27) )
Partea următoare ( Curriculum vitae ½ (29) )