duminică, iulie 20, 2025
17 °c
Piatra Neamt
19 ° mar
18 ° mie
18 ° joi
19 ° vin
  • Adresa redactiei: Aleea Tiparului, nr. 14, Piatra-Neamt, jud. Neamt
  • Contact
Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent al Judetului Neamt
  • ACASA
  • ADMINISTRATIE/POLITICA
  • ECONOMIE
    • CETĂȚENEȘTI
  • SOCIAL
    • INFRACȚIONAL
    • VIAȚA LA ȚARĂ
    • FAPT DIVERS
    • EDUCATIE
  • SANATATE
  • SPORT
  • CULTURA
  • AGRICULTURA
  • Login
Fara rezultate
Vezi toate rezultatele
Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent al Judetului Neamt
Acasa SPORT

Curat ghinion

de Ceahlaul
11 ani în urmă
in SPORT
Reading Time: 6 mins read
0 0
A A
5
Curat ghinion
315
Vizualizari
Distribuie pe FacebookDistribuie pe Twitter

cea-dinamo1 ceah-dinamo ceah-dinamo2
Ceahlăul Piatra Neamţ – Dinamo Bucureşti 0 – 1 (0 – 0). A marcat Matei( 51’)
Stadion: Municipal, vreme frumoasă, teren bun, spectatori, cca. 3500
Ceahlăul: Calancea – Gheorghiu, Ichim, Cazan, Ţepeş – Achim(Popadiuc 66’), Onciu – Ştefănescu, Golubovic, Constantinescu – Jula(Lucas Garcia 61’, Tăbăcariu 68’). Antrenor, Marian Bondrea.
Dinamo: Bălgrădean – Rus, Durimel, D. Grigore, Filip – Bărboianu, Elton – C. Matei(I. Şerban 82’), Rotariu(Velici 79’), Lazăr – Bilinski(Ţucudean 46’). Antrenor, Flavius Stoican.
Cartonaşe galbene: Golubovic 33’, Achim 36’ / Bilinski 19’, Filip 66’, Velici 82’
Arbitrii: Marius Avram – central, Octavian Şovre, Vasile Marinescu – asistenţi, Adrian Cojocaru, Dragoş Istrate – adiţionali, Alexandru Vodă – rezervă.
Observatori: Sorin Boca, Ioan Şulea
Ceahlăul Piatra Neamţ a avut mare ghinion în meciul de duminică cu Dinamo Bucureşti, din etapa a 27-a a ligii întâi, pierdut în cele din urmă de gazde cu 0 – 1. Băieţii lui Marian Bondrea au reuşit cel mai bun joc al lor din retur, în special în repriza a doua când paradoxal au evoluat în doar 10 jucători, după accidentările lui Lucas Garcia şi Ştefănescu, au ratat câteva ocazii imense, în special prin Jula şi Constantinescu şi au primit un gol dintr-un şut deviat de Cazan în proprie poartă. Formaţia pietreană a început destul de timorat întâlnirea cu trupa lui Flavius Stoican, care a fost suspendat şi la acest meci şi a privit jocul de la masa presei alături de Ionel Dănciulescu, şi câinii roşii au semnat primele ocazii în debutul partidei. Cea mai mare i-a aparţinut atacantului Bilinski, care a şutat periculos din careu, după o minge venită din corner, însă Calancea s-a plasat excelent şi a reţinut fără emoţii. În prima repriză, una săracă în ocazii de gol, gazdele au trimis primul şut pe poartă abia în minutul 27. Golubovic a şutat de două ori în zid după o lovitură liberă, mingea a ajuns la Ţepeş, care a şutat bine de la aproximativ 25 de metri, dar Bălgrădean a prins în faţa porţii. Tot dinamoviştii au fost mai incisivi în partea a doua şi au reuşit să deschidă scorul la 6 minute după pauză. În acel minut, Cosmin Matei a şutat de la aproximativ 25 de metri, mingea se ducea pe centru acolo unde era Calancea, însă aceasta a fost deviată de Cazan şi a intrat în poartă. Golul le-a dat aripit câinilor roşii, care au mai avut o ocazie importantă în minutul 55, la şutul bine plasat al lui Bărboianu din afara careului mare, însă Calancea a fost încă o dată atent şi a reţinut. Ceahlăul a avut cea mai mare ocazie de gol în minutul 58, prin atacantul Emil Jula care, singur în careu cu Bălgrădean, s-a precipitat şi a şutat slab cu piciorul drept pe lângă poartă. Cu jumătate de oră înainte de final, antrenorul Marian Bondrea face două modificări pentru a întări atacul şi i-a trimis în teren pe Lucas Garcia şi Popadiuc, în locul lui Jula şi Achim. Ghinion însă, deoarece la 7 minute de la acele schimbări, Lucas Garcia a suferit o accidentare gravă la piciorul drept şi nu a mai putut continua partida. În locul argentinianului a intrat tânărul Ştefănescu, cel care nu a rezistat decât 8 minute pe teren, după ce a suferit şi el o ruptură şi nu a mai putut continua meciul. În condiţiile în care Marian Bondrea a efectuat toate cele 3 modificări, Ceahlăul a evoluat în ultimul sfert de oră cu doar 10 jucători în teren, însă lipsa omului în minus nu s-a simţit, ba chiar din contră a avut câteva ocazii mari de a egala pe tabela de marcaj. La un minut de la ieşirea lui Ştefănescu, gazdele ratează o situaţie imensă de gol. Ţepeş centrează foarte bine în careu de pe stânga, iar Constantinescu reia periculos cu capul, însă Bălgrădean scoate senzaţional. Acelaşi Constantinescu mai trage o dată la poartă din afara careului, deşi putea pătrunde în suprafaţa de pedeapsă, dar mingea s-a dus pe lângă. Pe final, tot gazdele au fost mai insistente, Dinamo a făcut două modificări la trecerea timpului, centralul Avram a acordat 4 minute de prelungiri, dar nu s-a mai întâmplat nimic şi trupa din şoseaua Ştefan cel Mare a plecat cu toate cele 3 puncte de la Piatra Neamţ şi a revenit din nou pe poziţia a patra în clasament. „Am reuşit să luăm 3 puncte, în condiţiile în care am întâlnit un adversar care s-a dăruit, a alergat, a muncit, dar nici noi nu am fost mai prejos decât ei. Ceahlăul a avut câteva situaţii bune de a marca, de aceea sunt bucuros că l-am avut în poartă pe Bălgrădean, care ne-a ajutat enorm în partida de astăzi şi mă bucur că am fost inspirat şi l-am titularizat în această seară. Am revenit pe locul 4, ne dorim să rămânem acolo dar mai avem mult de muncit. Mai important pentru noi este campioantul, dar nu neglijăm nici returul din cupă cu Steaua. Va fi foarte greu să ne calificăm în finală, după ce am pierdut cu 2 – 5, dar ne jucăm şansa până la capăt”, a spus antrenorul lui Dinamo, Flavius Stoican. Ceahlăul nu îşi revine din pasa proastă pe care o traversează în ultimul timp şi după eşecul cu Dinamo a ajuns la 4 înfrângeri consecutive, iar în acest moment echipa se află la 6 puncte de primul loc retrogradabil, însă jucătorii rămân optimişti. „Privind tabela, cele 3 puncte sunt la Dinamă însă, privind jocul, s-a văzut că Ceahlăul poate mult mai mult şi sigur va veni o victorie cât de curând. În momentul de faţă suntem pe un loc liniştitor, dacă s-ar termina mâine campionatul ar fi bine, dar mai sunt câteva etape şi dacă ne uităm în clasament, echipele din spate vin uşor, uşor cu victorii şi asta poate ne îngrijorează un pic, dar va veni sigur şi o victorie a noastră şi apoi ne vom intra în ritm”, a spus atacantul pietrean, Marian Constantinescu. Ceahlăul rămâne pe 11 în clasament, cu 33 de puncte, şi joacă în sâmbăta mare, în deplasare, cu CFR Cluj.
„Arbitrii sunt foarte exigenţi cu Ceahlăul”
Numit principal la echipă după rezultatele slabe din ultimele 3 runde, antrenorul Marian Bondrea a trăit la intensitate maximă meciul de duminică seară cu Dinamo. Ceahlăul a avut o evoluţie mai curajoasă decât în precedentele partide, însă ghinionul şi lipsa de concentrare în faţa porţii adverse, a privat-o de un rezultat favorabil. Marian Bondrea ştie că finalul de sezon va fi unul greu, dar crede în potenţialul echipei.
Rep: Domnule Bondrea, cum aţi caracteriza meciul cu Dinamo?
M.B: Suntem dezamăgiţi, este al patrulea rezultat la rând nefavorabil. Chiar dacă am întâlnit Dinamo, personal am fost foarte optimist, dar din păcate cred că am avut şi foarte mult ghinion. Echipa a fost mai agresivă ca altă dată, chiar şi la capitolul posesie a crescut puţin în joc. Am avut şi câteva ocazii foarte clare, aproape de neratat, dar uite că se întâmplă şi din păcate se întâmplă cu noi. Parcă arbitrii sunt foarte exigenţi vizavi de Ceahlăul, aproape că nu a fost etapă în care să nu avem ceva probleme. Nu îi acuz de rea credinţă dar s-au făcut foarte multe greşeli în defavoarea echipei noastre. În repriza a doua am forţat după golul primit absolut întâmplător, a fost o deviere pentru că nu ştiu dacă au avut mai mult de 4 şuturi pe poartă Dinamo, cam tot atâtea am avut şi noi, cu 2 jucători tineri, proaspeţi, buni dribleuri, pentru că am considerat că Dinamo poate fi depăşită numai prin viteză. Dar am avut ghinion, la câteva minute după ce a intrat, Lucas a ieşit accidentat după ce a făcut întindere, mai târziu a făcut întindere şi Ştefănescu. Este aproape inadmisibil ca un jucător la 20 de ani să facă întindere. Am jucat ultimele 17 minute în inferioritate, dar cu toate acestea am evoluat destul de bine, am avut ocazii de gol, dar nu am marcat. Voi căuta să le ridic moralul băieţilor, mai sunt 7 etape, toate dificile, jocurile de acasă vor fi mult mai grele ca cel de astăzi, jucăm cu echipe care sunt şi ele în zona de la mijloc în jos.
Rep: I-aţi reproşat mai multe centralului Marius Avram?
M.B: A greşit şi centralul Avram, dar au fost mai multe grşeli ale tuşierilor pe care nu le-a sesizat. Dumnealui a dictat un fault, iar unul dintre jucătorii lui Dinamo i-a dat un cot în pomete lui Constantinescu, iar Avram a zis că nu a văzut. Iar la cartonaşe aşa o abundenţă, aproape nu e joc în care să nu luăm 7 – 8 cartonaşe, la orice intervenţie luăm cartonaşe.
Rep: Jucaţi la CFR runda viitoare, echipa fostului tehnician de la Ceahlăul, Vasile Miriuţă?
M.B: Aşa este, va fi un nou meci dificil în faţa unei echipe puternice a campionatului. Nu cred că gazdele sunt avantajate deoarece Vasile Miriuţă cunoaşte Ceahlăul, cred că şi noi avem atuurile noastre pentru că antrenorii noştri cunosc metodele de pregătire ale tehnicianului clujean.

Taguri: ceahlauldinamoFotbalghinionSPORT
Articolul anterior

Cine răspunde câştigă / Mielul de la Mişcarea Populară

Urmatorul articol

Habemus subprefect! Cu jurământ depus.

AsemanatoareArticole

Eusebiu POPA, omul care a făcut din antrenorat un mod de viață
SPORT

Eusebiu POPA, omul care a făcut din antrenorat un mod de viață

09/07/2024
318
RUGBY CLUB VENUS RIFIL 1991
SPORT

RUGBY CLUB VENUS RIFIL 1991

13/03/2024
316
Restart în SuperLiga României: Acestea sunt favoritele pentru accederea în play-off
SPORT

Restart în SuperLiga României: Acestea sunt favoritele pentru accederea în play-off

10/01/2024
315
RUGBY CLUB VENUS RIFIL – 32 ani de existență
SPORT

RUGBY CLUB VENUS RIFIL – 32 ani de existență

16/11/2023
316
Jude Bellingham, campion cu Real Madrid? Ce șanse îi dau bookmakerii
SPORT

Jude Bellingham, campion cu Real Madrid? Ce șanse îi dau bookmakerii

25/10/2023
317
Iată ce jocuri de noroc online ți se potrivesc cel mai bine, în funcție de pasiunile și abilitățile tale!
SPORT

Iată ce jocuri de noroc online ți se potrivesc cel mai bine, în funcție de pasiunile și abilitățile tale!

15/09/2023
316
Mai multe articole
Urmatorul articol
3.000 de bonuri valorice pentru nevoiaşi

Habemus subprefect! Cu jurământ depus.

Comentarii 5

  1. JJC says:
    11 ani în urmă

    Asa se intampla cand joci cu 2,3 oameni in atac si aia nesustinuti de nimeni din spate.Tinem permanent pe teren 2 inchizatori care fac cat unul bun.Onciu,a fost ridiculizat la o faza in repriza a 2-a daca tineti minte.I-a fost trimisa mingea printre picioare si a fost la un pas sa fie pus in fund.Si cand am avut in curtea noastra un juc ca Monroy,pe care orgoliul de catar al unui conducator nu l-a mai dorit in lot.Chiar acum 2 et,Monroy,cu recuperarile sale aproape a adus de unul singur victoria CFR-ului.Dar deh:avem lotul Stelei si ne permitem sa ne dispersam de un juc care n-a stiut,sau n-a vrut sa spuna „sarut mana dom’ Presedinte”.Cel mai slab inchizator din liga 1,avem.Cu ceva mai mult noroc luam bataie si la singura victorie obtinuta in ultimile 11 meciuri,atunci cand a facut 11m in careu la scorul de 0-0,dar cred ca ati uitat,asta.Sau golul primit cu U Cluj…

  2. Picolo says:
    11 ani în urmă

    Sa spunem adevarul: echipa sa daruit, a muncit, a avut ghinion. Ca valoarea multora dintre ei este limitata, trebuie sa cautam cauzele spre conducere. Macar sa ne dam sufletul pe teren, sa iesim cu fruntea sus, chiar daca o sa mai pierdem.

  3. observator says:
    11 ani în urmă

    De s-ar termina campionatul mai repede odata sa terminam cu UMILINTELE din retur…SALVAREA DE LA RETROGRADARE RAMANE SE PARE SINGURUL OBIECTIV POSIBIL al echipei CEAHLAUL!

  4. DAN says:
    11 ani în urmă

    sa vina Ovidiu Marc principal…… urmariti ce rezultate are cu ceahlaul 2 ..cu lotul acelasi de copii care l avea si M Ionescu…

    • suporter says:
      11 ani în urmă

      Da rezultatele lui Marc cu munca si pregatirea lui ionescu

ȘTIRI RECOMANDATE

Amplasarea incorectă a coşului de fum vă poate ruina

Amplasarea incorectă a coşului de fum vă poate ruina

8 ani în urmă
315
HCM Roman îşi joacă şansa

HCM Roman îşi joacă şansa

10 ani în urmă
315

Tânăr din Neamț arestat în Peninsulă pentru deținere ilegală de arme

9 ani în urmă
315
Primăvara e ca vara

Primăvara e ca vara

8 ani în urmă
315

Urmariți-ne pe

Categorii

  • ACTUALITATE
  • ADMINISTRATIE/POLITICA
  • Advertoriale
  • Agricultura
  • ANUNTURI
  • Anunturi/Comunicate de presă
  • Business
  • Ceasul Deşteptător
  • CETĂȚENEȘTI
  • Cronica neagra
  • Cronica Tv
  • CULTURA
  • Curriculum vitae ½
  • DREPT LA REPLICA
  • ECONOMIE
  • Editia printata
  • EDITORIAL
  • EDUCATIE
  • Exercitii pentru minte
  • FAPT DIVERS
  • Fara categorie
  • FOTO/VIDEO
  • INFRACȚIONAL
  • Interviu
  • PLUMBUL ZILEI
  • Po(z)na zilei
  • Prima pagina
  • PUBLICITATE
  • Revista Presei
  • SANATATE
  • Sarbatoare
  • Slider
  • SOCIAL
  • SPORT
  • traseism
  • VIAȚA LA ȚARĂ
  • VIATA SANATOASA
  • ZOOTEHNIE

Etichete

accident agricultura amenzi azi bani campanie casa ceahlaul concurs copii cronica elevi Expozitie Fotbal furt Handbal incendiu inchisoare masina meteo munca neamt nemteni Piatra Neamt PNL politie politisti pompieri primar prins proiect PSD Roman Roznov SANATATE scandal scoala spital SPORT subventii UNIC victorie volei vreme vremea

ȘTIRI POPULARE

Plugin Install : Popular Post Widget need JNews - View Counter to be installed

Ceahlaul - Ziarul Nemtenilor (stiri din Neamt - social, dezvaluiri, cultura, sport, administratie)

Urmăriți-ne pe social media:

Știri recente

  • Inovații în domeniul produselor pentru manichiură – trenduri pe care trebuie să le cunoști
  • Top 5 idei pentru a amenaja o terasă modernă
  • Întâlnire Deschisă cu General Silviu Predoiu: „România – Pericolul Irelevanței”, Piatra-Neamt, Hotel Central, 10 august 2024, ora 11:00

ARHIVA ZIAR

iulie 2025
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
« aug.    

Categorii

Știri recente

Inovații în domeniul produselor pentru manichiură

Inovații în domeniul produselor pentru manichiură – trenduri pe care trebuie să le cunoști

28/08/2024
Top 5 idei pentru a amenaja o terasă modernă

Top 5 idei pentru a amenaja o terasă modernă

28/08/2024
conferinta silviu predoiu

Întâlnire Deschisă cu General Silviu Predoiu: „România – Pericolul Irelevanței”, Piatra-Neamt, Hotel Central, 10 august 2024, ora 11:00

08/08/2024
  • Adresa redactiei: Aleea Tiparului, nr. 14, Piatra-Neamt, jud. Neamt
  • Contact

© 2020 Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent din judetul Neamt

Fara rezultate
Vezi toate rezultatele
  • ACASA
  • ADMINISTRATIE/POLITICA
  • ECONOMIE
    • CETĂȚENEȘTI
  • SOCIAL
    • INFRACȚIONAL
    • VIAȚA LA ȚARĂ
    • FAPT DIVERS
    • EDUCATIE
  • SANATATE
  • SPORT
  • CULTURA
  • AGRICULTURA

© 2020 Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent din judetul Neamt

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In
Acest site web folosește cookie-uri. Continuând să utilizați acest site web, dați consimțământul pentru cookie-urile utilizate. Accesați Politica de confidențialitate și cookie .