Cum se vede România de la depărtarea de 2.500 de kilometri? Ei bine, nu chiar cum se vedea Craiova din carul cu boi al părinților lui Marin Sorescu; dar, datorită lesnicioasei comunicări în spațiul imens al internetului, informațiile curg duium. Prind și urmăresc emisiunile care mă interesează la mai multe posturi de televizie (TV1, 2 și Internațional, Pro TV, Digi 24, B1, România, Realitatea, Antena 3). Pe internet, citesc ziarele puține (din păcate) care încă mai apar, pe hârtie sau doar online. La acestea se adaugă convorbirile cu prietenii gazetari și, uneori, cu puținii demnitari care au timp să răspundă la telefon și nu m-au șters cu totul din memoria dumnealor selectivă. Azi, adică în 11 ianuarie 2017, de aici, de la Nevers, dintr-o țară în care presa vorbește despre patria mea exact cât despre Andorra, România se vede așa: 1. Iubitoare de campanii trâmbițoase, ca în Ploieștii revoluționari ai lui Caragiale, noua noastră clasă politică s-a aruncat deja cu voluptate în valurile spumegoase ale prezidențialelor ce vor fi să fie cândva. 2. Iubitoare de paradox, noua clasă politică este tot cea veche. 3. Dar, lăsând gluma la o parte, prin viscolul cel adevărat care ucide bătrânii rămași singuri, fiindcă urmașii lor sunt pe aici, pe unde nu ninge, prin viscolul de acasă se întrezăresc semne alarmante. Iarna-i grea, omătu-i mare, însă semne bune anul nu are?! Fiindcă, în loc să facă ce scrie în Constituție, lideri importanți ai politicii, administrației, justiției și ai serviciilor secrete se bat, cu ghearele la vedere… pentru ce??? Fiindcă excelența sa domnul președinte, în loc „să exercite funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate“ (art. 80, alin.2 din Constituție), a devenit combatant politic. Fiindcă guvernul decedat de curând s-a jucat alba-neagra cu bugetul statului. Fiindcă noul guvern a declarat și a început a implementa măsuri de îmbunătățire a vieții oamenilor, măsuri care impun cheltuirea unor sume despre care mulți economiști strigă că nu ar exista. Fiindcă opoziția română nu a învățat ce înseamnă „opoziție constructivă“ și merge otova, cu o inerție ciudată pentru niște oameni cu carte, în vechea și dezolanta gamă cu capra vecinului (capra fiind, de data asta, poporul). Fiindcă modelul „terminării“ elitelor politice din anii bolșevici este prea ispititor pentru a nu fi încercat din nou, cu rezultate spectaculoase. Scandalul Băsescu – Ghiță – Codruța – Ponta – Johannis – Dragnea – Coldea etc. etc. etc. (exact ca în 1946-63, când șansonetiștii cântau la radio București despre iubita cea „cu ochii verzi ca două mitice smaralde“ și cădeau capetele de „trădători, dușmani ai poporului, spioni, corupți“ ș.c.l., adică elita politică și intelectuală a țării), scandalul acesta grosolan, în care sunt implicate personalitățile cheie ale statului român, cui servește? Cui i se face dreptate? Cui i se dă pâine? Pe cine ferește de viscolul cel adevărat, de sărăcia endemică, de incapacitatea și de impostura și ticăloșia multor politicieni? Fiindcă în România poporul a devenit o problemă secundară pentru cei aleși sau numiți să-l slujească. Fiindcă în patria mea prea puțini cetățeni cer cu hotărâre clasei politice să se ocupe de adevăratele nevoi ale țării. De ce oare? Că doar nu le-or fi teamă de zurbagiii care se ciomăgesc până la extincție, la București… Da aici, de foarte departe, se vede limpede, pe harta meteo, că viscolul cel dat de Dumnezeu va trece, dar e foarte incertă înseninarea politică a cerului deasupra României. Vorba veche: quousque tandem abutere Catilina patientia nostra? (Că tot suntem urmașii Romei.)
Mihai Emilian MANCAȘ
