Prezentăm, în cele ce urmează, câteva fragmente semnificative din „Monografia comunei Tupilaţi – Oameni şi locuri”, scrisă de Romică Leonte.
Pregătiri de Paşte, la Tupilaţi
„În vederea Paştilor se făcea mare curăţenie prin casă şi pe afară. Această curăţenie trebuia să fie gata până în Joia Mare. Tot în vederea Paştilor toţi se primeneau şi îşi făceau cămăşi noi, în special tineretul şi mai ales fetele îşi coseau cămăşi frumoase cu flori. Cămăşi noi se coseau şi pentru cei bătrâni, însă mai simple. Oricum toţi aveau cămăşi noi de Paşti. Sâmbătă seara, înaintea Învierii, se făceau iarăşi focuri pe la toate casele din sat. Un foc mare care ţinea toată noaptea, se făcea în parcul bisericii, la care se adunau mulţi feciori şi tineret, iar la acest foc se împuşca la Slujba Învierii. Prin sat se mai făceau şi alte focuri mari, cel puţin câte unul la fiecare cot de sat. Unul dintre aceste focuri se făcea pe valea noastră, la răscrucea de drumuri (la podeț) de pe luncă, la Tupilaţi. Aici se adunau mulţi flăcăi şi băietani şi pe lângă ei se mai strângeau şi bărbați însuraţi. Acest loc de strânsură avea o faimă şi un oarecare trecut, astfel că era foarte apreciat. Aici se adunau cei mai năzdrăvani şi mai isteţi tineri, era focul cel mai mare cu durată până spre ziuă şi aici se împuşca cel mai mult şi cel mai tare. Cei care luau parte la foc trebuiau să facă rost de lemne şi încă multe, ca focul să fie mare şi să ţină mult.”
Slujba de Înviere, sfinţirea nafurei şi pomana
„Slujba de Paşti era tare frumoasă. Mai întâi se făcea Învierea şi se înconjura biserica în sunetul clopotelor şi în cântarea preotului şi a coriştilor. Apoi preotul şi lumea intrau iarăşi în biserică, şi urma slujba. La terminarea slujbei, preotul ţinea o predică despre Înviere, apoi se trecea la sfinţitul nafurei. Din fiecare casă venea cineva cu jertfa sau cu nafura la sfinţit. Într-o coşărcuţă se duceau la biserica o nafură, una sau două păşti, mai multe păscuţe şi ouă roşii. Se mai puneau două lumânări, slănină, cârnaţi, piper, tămâie etc. Fiecare avea şi ceva parale. Sfinţirea nafurei se făcea cam pe la răsăritul soarelui. Cei cu coşurile se aşezau pe două rânduri în jurul bisericii şi dacă nu încăpeau ieşeau cu rândurile pe drumuşorul bisericii dincolo de poartă. Înainte mergea procesia şi corul, apoi venea preotul de stropea cu aghiazmă coşurile cu nafură. După preot veneau epitropii care luau de la fiecare coş, păscuţe, ouă roşii şi bani. Din păscuţe şi ouă, oamenii mai dădeau şi la săraci. Se dădea şi câte o bucată de pască. Păscuţe şi ouă căpătau şi copiii.”
Masa de Paşte
„După ce se termina sfinţirea naforei, toţi se împrăştiau în grabă pe la casele lor, unde erau aşteptaţi cu nerăbdare de membrii familiei rămaşi acasă. Era obiceiul ca din pasca sfinţită să se dea şi la vite ca să fie sănătoase şi să nu se lipească răul de ele. Apoi se aşezau cu toţii la masă, luau câte o firimitură de nafură şi apoi începeau să mănânce cu toţii. Cu acest prilej se mai cinstea şi câte un pahar de rachiu, mâncau din slănina şi cârnaţul sfinţit, câte 1 – 2 ouă şi apoi treceau la alte bunătăţi. După ce se îndestulau, urma un somn adânc. După amiază, unii mergeau la scrânciob, în Chifoaia, iar alţii la biserică. A doua zi de Paşti era slujbă la biserică, la care luau parte mai ales bătrânii. După masă se făcea joc în Valea Albă (locul Vasile Nor) şi Luncă (Chifoaia). Acolo se făceau mai multe hore la care jucau fetele şi flăcăii. Tineretul avea obiceiul să ciocnească ouă roşii. Cel cu oul spart era considerat învins şi trebuia să predea oul, cu alte cuvinte, oul spart era luat de acela care l-a spart. Aceasta era o regulă şi asupra ei nu se discuta, afară de cazul în care se făcea vreun vicleşug (dacă se folosea un ou de lemn ţinut în mână lângă cel de găină). ”
Irina NASTASIU