O să încep cu o mică confesiune: când copilul meu avea vârsta de 3 ani și jumătate, a intrat la mine doamna care se ocupa de fetița mea și care a fost, anterior, profesoară de matematică. Mi-a arătat un desen făcut de un copil. M-am uitat la el și am rămas foarte impresionat. I-am spus că copilul respectiv e foarte talentat și am întrebat ce vârstă are. Mi-a zis că este vorba de fetița mea! Am rămas uimit, iar în acel moment m-am hotărât să-i fac o testare psihologică și o verificarea a coeficientului de inteligență emoțional și cognitiv (știu că nu este etic ca tatăl să verifice coeficientul fetiței sale, pentru că este necesară obiectivitate maximă, dar, din cauza asta, am hotărât să fiu mai exigent, ca să nu „mă îmbăt cu apă rece“). În loc să fac o testare tipică, cum o fac la toți copiii, bazată pe cel puțintrei teste, eu am aplicat o testare care a inclus cinci teste psihologice,dintre cele mai moderne și mai valide. Rezultatul m-a uimit. Fetița avea 3 ani și jumătate, iar coeficientul de inteligență era de 147. Nivelul de capacitate, atunci, era al unui copil cu vârsta de 6 ani și 8 luni. Nivelul de capacitate emoțională era un pic mai scăzut și reprezenta vârsta de 4 ani. În cazul acesta am hotărât, împreună cu soția, să o stimulăm și într-adevăr a ajuns la performanțe foarte ridicate, incluzând participarea la olimpiada copiilor supradotați, dinBucurești, în anul 2015.
Ca să înțelegem ce înseamnă coeficientul de inteligență și copiii supradotați trebuie să fac o mică introducere. În 1909 s-a constituit în Franța o comisie pentru învățământul școlar. Problema pe care trebuia să o rezolve respectiva comisie era că într-o clasă de 40-50 de copii, erau foarte mulți copii cu probleme de învățare, iar alți copii erau cu probleme de saturație și de plictiseală, fiindcă știau prea bine materia școlară. Președintele comisiei, Binet,a hotărât să aducă materiale care erau potrivite fiecărei vârste cronologice și să le pună copiilor de vârsta corespunzătoare întrebări generale, puse pe o scală de la întrebări ușoare până la întrebări foarte grele. Același Binet a hotărât ca testul să se facă într-un timp limitat. Rezultatul a arătat, pentru prima dată, că există o curbă (curba lui Gauss) în care 68% dintre copii se află într-o medie. El a stabilit că media este de la 90 până la 110, iar copiii care se încadrează în această medie au o inteligență normală. De la 110 până la 125, inteligența este mai ridicată decât normalul. De la 125 până la 140, inteligența cognitivă este înaltă, copiii sunt dotați, iar de la 140 și până la 155, copiii sunt supradotați,lucru care reprezintă 2,1% din populație, iar 0,2% din populație sunt copii care au 155 IQ (Einstein avea 155 ). Acești copii supradotați au o gândire rapidă, sunt foarte curioși, unii din ei sunt și sensibili, au nevoie să fie stimulați tot timpul pentru a-și atinge potențialul, iar în cazul contrar, când nu este stimulat, creierul și conștiința stagnează. Aceași copii supradotați sunt diferiți de copiii normali prin faptul ca percepția lor vizuală și auditivă este mai ridicată decât la copiii normali, o parte mare dintre copii au o capacitate de memorare vizuală și auditivă foarte puternică.
Acești copii au o imaginație și o creativitate foarte mari, mai mari decât cele normale și, dacă există curiozitate la acești copii, prin propriile stimulări și cele ale apropiaților, lucrurile acestea pot să aducă un beneficiu mare.Inteligența poate fi notată cu o cifră X, cu valori cuprinse între 0 și 200 și pe care putem să o creștem sau să o coborâm cu maximum 10-20%. Cu alte cuvinte, inteligența omului,în mare parte, este cea dobândită la naștere și doar până la 20% poate fi dată de stimulări. Pe extrema a II-a se află copii cu o inteligență mai joasă decât normalul, iar asta înseamnă un IQ cuprins între 90 și 75. De la 60 la 75 sunt copii și adulți care au inteligență limitată. Iar de la 60 în jos începe retardarea mintală, care prezintă 3 niveluri: de debilism, imbecilism și idiotism. Toate cele trei niveluri reprezintă între 2% și 3% din populație.
Tabela de inteligența a fost foarte utilă pentru rezolvarea problemei cu copii care au nevoi speciale și care, o parte dintre ei, aveau nevoie de școli diferite și speciale cu un program educațional special. Aceași problemă s-a pus mai puțin la copii talentați și supradotați, mai ales în toată lumea, dar în special în țările comuniste. Aceste școli au văzut copiii supradotați ca un conflict între colectivism și nevoia de a stimula un copil în mod individual ca să poatăsă crească, să se dezvolte, să își dezvolte inteligența și să fie mult mai util pentru societatea în care crește. Ca exemplu, în Israel, copii care sunt la grădiniță, în grupa mare, sunt testați psihologic și, dacă sunt cu probleme de retardare, sunt îndrumați la centre, la grădinițe și la școli speciale, dar și copii supradotați, cu o inteligență cognitivă, dar și de o maturitate emoțională bună, sunt îndrumați la centru de perfecționare și sunt trimiși la clasa unde ei o să facă față cel mai bine. Pe lângă asta, li se oferă cursuri și fel și fel de stimulări, pe liniile cele mai înalte (în Universitatea unde eu am învățat, exista un centru de copii supradotați, unde copiii veneau de două-trei ori pe săptămâna, învățau, se pregăteau, iar unii dintre ei nu aveau mai mult de 8 ani).
În ultima perioadă, fetița mea a arătat semne că nu prea are chef să meargă la grădiniță. Când am întrebat-o mai profund, mi-a răspuns că se plictisește. Ea care face probleme de clasa a treia-a, se simte destul de plictisită când trebuie să învețe să scrie cifrele, lucru pe care l-a făcut cu mult timp înainte.Stimularea pe care noi, ca părinți, i-o dăm, o ajută foarte mult. Dar atunci ne-am gândit ce se va întâmpla cu ea în anul viitor, când ea va face progrese foarte înalte și ar fi păcat să se ducă la clasa 0, când ar putea să înceapă măcar clasa I. Am apelat la educatoarea ei, iar ea ne-a sugerat să mergem la inspectoratul școlar. Acolo, din păcate, ni s-a spus că există o metodologie care nu permite ocolirea clasei 0, în nici un caz.
Am rămas uimiți de răspunsul lor. Nu sunt foarte mulți copii care au o necesitate specială. Este vorba de maxim jumătate de procent din toți copiii care se clasează ca copii supradotați. Acești copii au nevoie să fie luați în seamă, exact cum sunt luați în seamă copii cu retardare mintală. Luarea în seamă, pentru acești copii, înseamnă ca învățământul școlar să se gândească și la ei și să se deschidă cel puțin o clasă în orașul nostru în care să se prezinte acești copii(în trecut s-a creat o clasă specială pentru copii supradotați, iar la Colegiul Național „Petru Rareș“ există clasă de liceu cu program de matematică informatică intensiv). Pe lângă aceasta, nu ar fi rău să li se ofere cursuri, îndrumări individuale și tot ce este nevoie pentru a stimula un copil supradotat, incluzând participarea la diferite olimpiade.
Un copil supradotat (nu un copil a cărui capacitate este normală, dar care are rezultatul de supradotat fiind împins de părinți) este un copil care are necesități speciale.El poate fi mai introvertit, el poate fi foarte vulnerabil și sensibil la jigniri, închis sau un copil care are capacități, dar, din păcate, părinții nu prea au timp pentru el și nu observă capacitățile acestuia. (Săptămâna trecută, educatoarea fetiței mele mi-a arătat un teanc de desene făcute de copii și peste care m-a rugat să mă uit. Unul din desenele mi-a atras atenția și i-am spus că aici este vorba de o fetiță foarte talentată și care necesită de pus mult accent pe ea, pentru că ea este și modestă și nu prea primește sprijinul altora). O parte dintre copii, de teamă să nu fie văzuți ca tocilari, își ascund talentul lor și încearcă să fie normali. Lucru care creează dificultate, pentru că în adevărul lor ei sunt dotați și supradotați și își pun o mască de copii normali.Din păcate, din această situație vor pierde, în afară de copii aceștia, părinții și societatea noastră.
Cazul fetiței mele îmi arată ca este nevoie în mod urgent să se creeze un plan educațional care se reprezinte acea jumătate de procent de copii, pe care să îi sprijine în totalitate. Apelez pe calea această la părinții care simt că au aceleași fel de probleme ori la părinții care vor să verifice copilul lor, dar pe lângă asta apelez și la Inspectoratul Școlar să caute și să găsească soluții pentru fetița mea, dar și pentru mulți alți copii care se pierd prin regulamentele și metodologiile care nu cuprind acești copii.
Aștept părerile și sugestiile dumneavoastră!
Cu respect, dr. Miron Itzhak!