Cu puțin efort, cariere de succes și la 45 de ani

*În primele 3 luni din acest an, 264 de nemțeni s-au înscris la 7 cursuri de formare profesională
*Cele mai solicitate școlarizări au fost în ocupații de bucătar, agent de securitate, contabil, lucrător în comerț sau operator introducere, validare și prelucrare date
Nu e ușor ca la o anumită vârstă să râmâi fără slujba care ți-a asigurat traiul de zi cu zi. Dar se întâmplă, iar cei care pățesc acest lucru beneficiază de ajutorul de șomaj și se pot califica într-o altă meserie, poate mai bănoasă și cu beneficii mai multe, iar viața merge înainte, cu bune și rele. În Neamț, cele mai multe persoane care s-au înscris la cursurile de calificare, sunt cu vârsta de peste 45 de ani. Din păcate sunt destui angajatori care se strâmbă din nas când acești nemțeni le trec pragul pentru a solicita un interviu, fiindcă de cele mai multe ori sunt preferați tinerii de peste 25 de ani, chiar dacă le lipsește experiența profesională.
Dar să revenim la reconversia profesională din Neamț, unde pe parcursul acestui an, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț (prin Centrul de Formare Profesională) a organizat 7 cursuri, la care s-au înscris 264 de persoane, ucenici care la terminarea orelor de pregătire vor primi diplome, recunoscute de Ministerul Educației Naționale. În luna februarie 2018, pentru pietreni, AJOFM Neamț a început aceste programe:bucătar, operator introducere validare și prelucrare date, inspector în domeniul sănătății și securității în muncă, mecanic auto și agent de securitate. La Roman, șomerii s-au înscris în următoarele ocupații: operator introducere validare și prelucrare date, contabil, lucrător în comerț, comunicare în limba engleză, lucrător în structuri pentru construcții și agent de securitate. La Agenția de Șomaj Târgu Neamț și-au depus dosarul șomerii care doresc să se califice în meseria de bucătar, ocupație care este foarte cerută pe piața muncii din județ și cea externă.
“Persoanele care nu au un loc de muncă se pot înscrie în evidența Agenției de Șomaj Neamț pentru a putea beneficia de gratuitatea cursurilor și la decontarea transportului. În cazul în care rămân locuri libere, pot participa și nemțenii care au deja un loc de muncă dar doresc o calificare în alt domeniu. E bine de știut că aceștia trebuie să achite cheltuielile formării profesionale”, ne-a declarat Daniel Chirilă, directorul executiv al AJOFM Neamț.
În această lună, la Piatra Neamț sunt 3 programe de reconversie profesională, respectiv operator introducere validare și prelucrare date, mecanic auto și agent de securitate. La Roman sunt cursuri de contabil, lucrător în comerț, lucrător în structuri pentru construcții și comunicare în limba engleză, iar în Targu Neamt s-a început o școlarizare de contabil. În total, la aceste programe participă 150 de ucenici.
*La trecută, pe plan național, 2.276 de persoane s-au înscris la centrele de formare profesională
În luna februarie 2018, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor și centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, 2.276 de persoane. Din acestea, 1.586 sunt șomeri, 177 care au achitat programele de instruire profesională, 10 care beneficiaază de servicii gratuite de evaluare a competențelor și 503 persoane care beneficiază de formare la locul de muncă, prin programe de ucenicie. Toate cele 93 programe de formare profesională gratuite, începute în perioada de referinţă au ca sursă de finanțare bugetul asigurărilor pentru şomaj. Cel mai ridicat interes pentru astfel de școlarizări s-a înregistrat la șomerii cu vârsta peste 45 de ani (41,05%), urmați de cei din grupa de vârstă 35–45 de ani (29,38%), apoi de cei cu vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani (19,42%) și de tinerii sub 25 de ani, respectiv 10,15%. În funcţie de nivelul de studii, cei mai mulţi cursanţi, 899 persoane (56,68%), au studii profesionale, liceale sau postliceale, urmaţi de cei cu studii gimnaziale 391 persoane (24,66%), şi cei cu studii superioare 296 persoane (18,66%). Ocupaţiile în care au fost formaţi cei mai mulţi şomeri au fost: lucrător în comerţ – 205, inspector (referent) resurse umane – 144, operator introducere validare şi prelucrare date – 138, agent de securitate – 106, instalator instalaţii tehnico sanitare şi de gaze – 105, contabil – 66 şomeri, inspector în domeniul sănătaţii şi securităţii în muncă – 55, competenţe informatice – 53, lucrător în creşterea animalelor – 49, manager resurse umane – 45, administrator pensiune turistică – 40, zidar pietrar tencuitor – 40, bucătar – 38, dulgher tâmplar parchetar – 37, competenţe în limba engleză – 36. Rezultatele monitorizării persoanelor care s-au angajat într-o perioadă de cel mult 12 luni de la absolvirea cursului arată că 1.653 de participanţi îşi găsiseră un loc de muncă în până la 28 februarie 2018.
V. ANDRIEȘ