Cronica neagra

Prinşi cu lemne fără acte

Sâmbătă, 7 februarie, în jurul orelor 22,30,  lucrătorii Secției de Poliție Rurală nr 14 Urecheni, au depistat trei bărbați cu vârste de 25, 26 și 34 ani, toți din comuna Timișești, care transportau cu două căruţe material lemnos fără documente de însoțire si transport. Materialul lemnos a fost ridicat și predat în custodie Ocolului Silvic Târgu Neamț, iar bărbaţii sunt cercetaţi penal.

Pietreancă lovită pe trecere

Duminică, 8 februarie, în jurul orei 19, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au fost sesizaţi despre accidentul produs pe b-dul Decebal soldat cu o victimă. „Din primele cercetări se pare că în timp ce un bărbat de 24 ani, domiciliat în București, conducea un autoturism, pe bulevardul Decebal, a surprins și accidentat ușor un pieton de 40 ani care se afla angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, victima suferind răni uşoare”, a mai spus subcomisarul Constantin Irina, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

Băcăuancă izbită în parapet, la Bicaz Chei

Duminică, în jurul orei 23,45 pe DN 12C, în afara localității Bicaz Chei a avut loc un accident de circulație în urma căruia a rezultat rănirea unei femei de 79 ani, din Bacău. Poliţiştii care au ajuns la locul accidentului au stabilit că în timp ce  un bărbat de 47 ani, din Bacău, conducea autoturism, pe DN 12C, din cauza  neadaptării vitezei la condițiile de drum a pierdut controlul volanului și a întrat în coliziune cu parapetul de protecție al drumului. „Urmare a producerii accidentului, un pasager din autoturism, o femeie de 79 de ani, din Bacău, a fost rănit ușor”, a mai spus ofiţerul de presă.

Cristina IORDACHE