Cronica neagra

Au spart două magazine

Marţi, 13 ianuarie 2015, în jurul orei 14, la Poliţia Municipiului Piatra Neamţ a fost făcută o sesizare telefonică privind surprinderea în flagrant a doi hoţi. Personalul de pază al unui magazin de îmbrăcăminte a fost vigilent şi i-a prins pe doi tineri care reuşiseră să desfacă acel cârlig magnetic de pe câteva haine. „La faţa locului a fost dirijată o patrulă de siguranţă publică, agenţii identificându-i pe cei doi tineri, de 18 ani şi de 16 ani, ambii din Gârcina, bănuiți că au sustras din magazin obiecte de îmbrăcăminte prin distrugerea dispozitivului magnetic de declanşare a alarmei de pe produs”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Tinerii apucaseră să sustragă bunuri în valoare de 243 de lei, care au fost astfel recuperate.

Tot marți, la un alt magazin din municipiul Piatra Neamț, a fost surprins în flagrant un bărbat de 36 de ani, din Dumbrava Roșie, care ar fi sustras un reflectorizant auto și trei seturi de becuri, bunuri în valoare de aproximativ 25 de lei. El a fost prins, iar poliţiştii îi cercetează pe cei trei suspecţi sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, persoanele riscând pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la trei ani sau amendă.

 

Bucăţi de acoperiş smulse de vânt

Marţi, 13 ianuarie 2015,în jurul orei 8,37, locatarii unui bloc de pe strada Titu Maiorescu au cerut prin 112 ajutorul pompierilor întrucât de pe acoperişul imobilului se legăna o bucată de tablă. „La locul indicat s-au deplasat patru subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu o autospecială, care au izolat imediat zona din apropierea blocului, apoi au desfăcut şi au îndepărtat elementul de construcţie prin podul blocului, în condiţii de siguranţă”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.

Cristina IORDACHE