Cronica neagra

Au trecut pe lângă moarte

Un accident care putea să se termine mult mai grav a avut loc ieri dimineaţă, în jurul orei 5,10, pe şoseaua europeană 85, în afara satului Traian. Potrivit datelor furnizate de Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Neamţ, accidentul s-a produs pe fondul oboselii. Şoferiţa, o femeie în vârstă de 31 de ani, venea în maşină cu fata ei în vârstă de 6 ani de la drum lung şi era ostenită, astfel că într-o clipă a ajuns cu maşina pe contrasens, unde s-a izbit frontal de un autocar care rula regulamentar. Nici şoferul autocarului nu se deplasa cu viteză mare, astfel că în urma impactului şoferiţa şi fata ei au suferit răni relativ uşoare. Ambulanţa le-a transportat la spitalul romaşcan, unde femeia a fost diagnosticată cu traumatism toraco-abdominal şi comoţie cerebrală, iar fata a scăpat cu traumatism cranio-cerebral minor şi traumatism abdominal. Nici unul din cei 11 pasageri ai autocarului nu a fost rănit. Poliţia continuă cercetările pentru a stabili exact împrejurările producerii accidentului.

 

Înjunghiat de un necunoscut

Poliţia face cercetări pentru a-l identifica pe cel care a înjunghiat un bărbat joi după-amiază, pe strada Privighetorii, din Piatra Neamţ. Rănitul este în vârstă de 34 de ani şi a fost imediat transportat la spital şi supus unei intervenţii chirurgicale. “Se fac cercetări privind sesizarea de agresiune cu armă albă faţă de o persoană, fiind deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, urmând ca în funcţie de raportul medico-legal să se stabilească exact încadrarea juridică a faptei”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. Bărbatul a fost atacat şi înjunghiat din spate, în zona stângă. Acum, după intervenţia medicilor, el este în afara oricărui pericol.

Cristina IORDACHE