Mamă şi fiu, atacaţi cu parul în curte
Poliţiştii din Podoleni fac cercetări pentru a stabili cine a intrat în curtea unei femei de 59 de ani din localitate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, şi a lovit-o cu un par în cap. Femeia a ajuns la spital, iar acum este internată în secţia de neurochirurgie, pentru că a suferit o fractură craniană cu înfundare. Fiul ei, în vârstă de 36 de ani, care a ieşit şi el în curte când a auzit zgomot, a suferit, de asemenea, leziuni craniene dar mai puţin grave, şi o fractură de falangă la mâna stângă. Poliţiştii ştiu doar că a fost vorba despre doi agresori şi urmează să-i identifice şi să-i cerceteze pentru violare de domiciliu şi lovire.
Accident cu două căruţe
Un bărbat de 44 de ani din Icuşeşti a fost rănit, vineri seara, după ce căruţa pe care o conducea a acroşat un alt atelaj oprit pe marginea drumului din satul Rocna. Căruţaşul a căzut şi s-a lovit, iar poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs din cauza ceţii. Cu toate acestea, Petru V. s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Bărbat bătut şi jefuit în propria casă
Un alt atac violent s-a petrecut în noaptea de 18 spre 19 ianuarie, asupra lui Vasile F. (46 de ani) din Bârgăoani. Poliţiştii au stabilit că Lucian Z. (29 de ani) şi Florin M. (37 de ani) din localitate au intrat în casă peste bărbat, iar Lucian Z. l-a lovit, în mod repetat, cu mânerul unui cuţit de bucătărie şi cu pumnii. În acest timp, Florin M. a luat, din buzunarul unei haine din cuier, o pungă în care se aflau 1870 de lei. Poliţiştii l-au prins pe Florin M., au recuperat de la el 1490 de lei şi l-au reţinut pe bază de ordonanţă, urmând să-l prezinte la parchet cu propunerea de arestare preventivă. Pe 20 ianuarie a fost prins şi Lucian Z., care va avea aceeaşi soartă. Ambii indivizi sunt cercetaţi pentru tâlhărie şi violare de domiciliu.
Poliţiştii au adunat plasele montate pe Lacul Izvorul Muntelui
În ziua de 18 ianuarie, poliţiştii de la Biroul Judeţean de Transporturi Neamţ, împreună cu membri ai Asociației Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Neamţ şi ai Asociaţiei de Vânătoare şi Pescuit „Bradul” Piatra Neamţ au făcut mai multe acţiuni de control pe Lacul Izvorul Muntelui şi pe căile de acces din localităţile Potoci, Rugineşti, Hangu şi Chiriţeni. Nu a fost găsit nici un braconier la “lucru”, în schimb au fost găsite două plase de tip setcă, în punctul Rugineşti, fiecare în lungime de 100 de metri şi lăţimea de 1,5 metri. În golful de la Hangu a fost descoperită, de asemenea, o plasă lungă de 200 de metri şi lată de 2 metri, în care se prinseseră mai mulţi peşti. Poliţiştii au întocmit dosare penale pentru deţinere ilegală de plase monofilament, urmând să stabilească cine le-a montat, iar peştii au fost eliberaţi în apă.
Hoţ “rafinat”
O patrulă de jandarmi a fost sesizată, duminică seara, de personalul unui magazin din Piatra Neamţ, despre faptul că un tânăr a încercat să treacă pe lângă casa de marcat, cu mai multe produse ascunse sub haină. Alin L. (27 de ani) dosise nişte pastramă de curcan, nişte muşchi file şi două sticle cu vodcă, produse în valoare de 100 de lei. Produsele au fost recuperate, iar jandarmii i-au întocmit tânărului actele premergătoare pentru dosar penal, sub acuzaţia de furt calificat.
Încă două coşuri în flăcări
Două familii au trecut prin momente de spaimă, duminică după amiază, după ce s-au aprins coşurile de fum şi s-au temut că le vor lua foc casele. Primul incendiu a izbucnit la o locuinţă din Târpeşti, comuna Petricani, şi a afectat o porţiune dintr-o grindă din pod, iar al doilea la o casă din Crăcăoani, unde a ars doar funinginea.
C.M.