Criză de vaccin de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) organizează o campanie de informare în perioada 25-28 iulie în Piatra Neamţ şi în restul ţării, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei. Din păcate, exact în această perioadă, DSP Neamţ nu are pe stoc vaccin împotriva hepatitei B pentru imunizarea copiilor.

Aşadar, vor fi derulate campanii de informare în rândul populaţiei cu privire la modul de transmitere a hepatitelor virale (A, B, C, D), precum şi la prevenirea infectării cu aceste virusuri. Un element specific al acţiunilor dedicate din acest an vor fi baloanele albe şi albastre ce vor fi înălţate, pentru a atrage atenţia tuturor asupra existenţei virusurilor hepatice şi să se gândească de două ori la riscurile de infectare, înainte de a întreprinde o acţiun, de exemplu tatuarea, actul sexual pasager neprotejat, folosirea în comun a acelor sau a obiectelor tăietoare, care facilitează contactul cu sângele infectat.

“Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei reprezintă momentul oportun să atragem atenţia populaţiei, dar şi autorităţilor că hepatita este o afecţiune ce nu trebuie ignorată. Prin mediatizarea şi popularizarea acestui eveniment sperăm să încurajăm oamenii, indiferent de vârstă sau zona din care provin, să se confrunte cu această boală care face ravagii la nivel mondial, să conştientizeze că există şi să nu o ignore, deci să ia măsurile preventive necesare. În România, vorbim de peste 600.000 de persoane care sunt infectate cu virusul hepatitei C şi aproape un milion infectate cu virusul hepatitic B. La nivel mondial, hepatita ucide în fiecare an circa 1,4 milioane de persoane şi afectează alte sute de mii în întreaga lume”, afirmă Marinela Debu, preşedintele APAH-RO.

În cadrul conferinţei din 28 iulie, susţinute la Bucureşti, vor fi abordate teme precum strategia privind prevenţia şi diagnosticarea precoce a hepatitei, decontarea tratamentului de către CNAS, Rezoluţia OMS privind hepatitele virale reactualizată în 2014, rolul medicului de familie în prevenţia şi diagnosticarea precoce a hepatitei, accesul pacienţilor cu hepatită la tehnici terapeutice de ultimă generaţie, accesul nediferenţiat al tuturor pacienţilor la tratament, accesul medicilor şi pacienţilor la informaţii privind inovaţiile în domeniu, programul de transplant hepatic în România, inovaţia în tratamentul hepatitei şi accesibilitatea ei în România.

APAH-RO (www.hepato.ro) este o entitate neguvernamentală, înfiinţată în 2009, la initiaţiva unui grup de pacienţi din întreaga ţară. Cu sloganul “Pentru drepturile tale!”, organizaţia militează pentru creşterea gradului de depistare şi accesul la tratament. Activitatea organizaţiei se bazează pe lobby pentru creşterea accesului la tratament a pacienţilor cu afecţiuni hepatice, activităţi de informare şi sprijin în rândul pacienţilor cu afecţiuni hepatice, a membrilor familiilor, întruniri cu scopul de a sensibiliza în ceea ce priveşte importanţa depistării cât mai rapide a hepatitelor cronice virale şi a importanţei tratamentului făcut la timp, ţinând cont strict de recomandările medicilor.

 

Geanina NICORESCU