Criza de sânge a trimis acasă pacienți de la Oncologie

criza de sange*Rudele bolnavilor care au nevoie de transfuzie sunt invitați să doneze sânge * Rezervele de sânge din spitalele județului sunt la limită, prioritare fiind intervențiile chirurgicale

Criza de sânge începută la finalul lunii trecute nu a fost încă soluționată. Stocul de pungi de la Centrul de Transfuzii Județean Neamț este total insuficient pentru acoperirea solicitărilor venite din spitale, astfel încât prioritate zero sunt doar intervențiile chirurgicale. La Oncologia Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț sunt foarte mari problem în ceea ce privește asigurarea sângelui pentru bolnavii cu valori scăzute ale hemoglobinei. Medicii sunt nevoiți să trimită acasă o parte din pacienții cu nevoie de transfuzie, deși riscurile sunt destul de mari. Dr. Doinița Vararu, șefa Secției Oncologie, ne-a declarat că întâmpină mari probleme din cauza crizei de sânge, iar singurul lucru pe care-l poate face este ca, în funcție de rezultatul analizelor fiecărui bolnav, să stabilească prioritățile, urmând ca, în funcție de refacerea stocului la nivelul spitalului, să cheme de acasă pacienții puși pe lista de așteptare.

De altfel, în toate secțiile este foarte bine drămuită fiecare „picătură“ de sânge, fiind aprobate transfuzii doar în situații de extremă urgență. Lipsa de sânge din rezervele spitalelor îi trimite pe aparținătorii bolnavilor la Centrul Județean de Transfuzii. Chiar dacă nu au aceeași grupă sanguină cu ruda bolnavă, fiecare donare de sânge contează, pentru că transfuzia nu se face neapărat de la rudă la pacient. Sângele donat de un aparținător poate ajunge la alt bolnav care are nevoie de transfuzie și, implicit, o pungă recoltată de la altcineva poate ajunge în venele suferindului pentru care s-a donat.

„Conform legii, doctorii din spitale au obligația să promoveze donarea de sânge, astfel încât este normal să ne trimită aparținători. Sigur că actul donării este unul benevol, dar pentru a ajunge în postura de a decide dacă dorește sau nu să doneze sânge, aparținătorul trebuie informat asupra opțiunilor. Și noi, la rându-ne, facem tot ce ne stă în puteri pentru a crește numărul donărilor. Sunăm donatorii fideli, pe care-i avem în baza de date, îi rugăm să se prezinte pentru că avem foarte mare nevoie de ei, dar, de asemenea, rămâne la latitudinea lor dacă vin sau nu“, a precizat dr. Victoria Marin, șefa Centrului de Transfuzii Sanguine Neamț.

Persoanele interesate să doneze sânge trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, greutatea peste 50 de kilograme, pulsul regulat, adică să aibă între 60 și 100 de bătăi pe minut și să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele șase luni.

Geanina NICORESCU