Criticul Constantin Pricop la 65 de ani

Constantin Pricop

 Criticul literar şi poetul Constantin Pricop împlineşte astăzi 65 de ani. S-a născut la Piatra Neamţ, dar ulterior şi-a continuat studiile gimnaziale şi liceale la Suceava. În 1972 a absolvit Facultatea de filologie secţia română – franceză a Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi, iar în 1999 şi-a dat doctoratul cu lucrarea publicată sub titlul “Seducţia ideologiilor şi luciditatea criticii. Privire asupra criticii literare româneşti din perioada interbelică”, apărută la editura Integral din Bucureşti în acelaşi an. Lucrarea sa de doctorat a primit şi premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi în 1999.

Debutează cu poezie încă din timpul liceului, cu eseuri şi articole de critică literară, dar publică pentru prima dată în revista studenţească “Alma mater” a universităţii ieşene, al cărei redactor şef a fost între anii 1971 şi 1972.  Începând din 1972 face parte din colectivul redacţional al revistei lunare de literatură “Convorbiri literare”, apoi este redactor şef adjunct al revistei lunare de cultură “Sud – Est”, redactor al Analelor Universităţii “Al. I. Cuza”, redactor şef la Revista de dialog Est – Vest “Continent”, iar din 2000 este redactor şef al revistei de poezie “La Page Blanche” din Bordeaux.

Prima apariţie editorială este volumul de poezie “Viaţa fără sentimente”, apărut în 1982 la editura Eminescu din Bucureşti. Urmează în 1990 volumul “Marginea şi centrul” publicat la editura Cartea Românească, în 1999 lucrarea “Seducţia ideologiilor şi luciditatea criticii”, care a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor pentru Critică şi istorie literară pe anul 1999 şi Premiul pentru critică literară al Fundaţiei Culturale a Bucovinei. Urmează în 2000 publicarea lucrării “Literatura şi tranziţia” la editura Universităţii “Al.I. Cuza” din Iaşi, şi tot în 2000 editura Junimea din Iaşi scoate lucrarea “Literatura medievală şi stabilirea canonului literaturii române” în “Naratori şi modelare umană în medievalitatea românească” semnată împreună cu Elvira Sorohan şi Valeriu Stancu, reeditată în 2002, iar în 2005 la editura universităţii ieşene îi apare primul volum “Literatura română postbelică”.

Profesorul Constantin Pricop şi-a desfăşurat activitatea din 1992 la Facultatea de litere a universităţii ieşene, deţinând pe rând funcţiile de lector, conferenţiar, profesor universitar din anul 2005 şi prodecan în perioada 2004 – 2006, an în care a devenit şeful catedrei de literatura română a Facultăţii de litere şi reales apoi în anul 2008.

Cristina IORDACHE