Cristian Diaconescu vine la Piatra Neamţ

REUNIUNEA COMISIEI DE ARBITRAJ - PSDPreşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară va fi prezent astăzi la Piatra Neamţ. Acesta se află într-un turneu naţional de susţinere a propriei candidaturi pentru funcţia de preşedinte al României şi se va întâlni cu membrii şi simpatizanţii PMP.

„Da, domnul Cristian Diaconescu, preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară, va fi prezent astăzi la Piatra Neamţ, în cadrul turneului de susţinere a candidaturii pentru prezidenţialele din noiembrie. Cristian Diaconescu se va întâlni cu simpatizanţii PMP şi cu susţinătorii domniei sale în această după amiază, la ora 16.30, la Sala de Conferinţe a Hotelului Central Plaza din Piatra Neamţ”, a declarat Mihaela Stoica, deputat PMP de Neamţ.

Cristian Diaconescu a ocupat de-a lungul anilor mai multe funcţii politice şi administrative. Acesta a ocupat fotoliul de vicepreşedinte al Senatului României, a fost ministru al Afacerilor Externe şi preşedinte al Comisieipentru Apărare și Securitate Națională din cadrul Senatului României, ministru al Justiției, secretar de Stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, precum și diplomat în cadrul Departamentului pentru OSCE al Ministerului Afacerilor Externe.

I. ŞTEFĂNESCU