Criminaliștii nemțeni: peste 500 de infractori identificați în urma a mii de cercetări în teren și zeci de mii de probe analizate

13/02/2017

*Munca polițiștilor este la fel de migăloasă în cazul unei spargeri ori a unei crime

Multe din dosarele de furt ori de violență asupra persoanelor sunt rezolvate grație atenției, migalei și scrupulozității cu care sunt culese probele de la fața locului. Privită din afară, munca unui polițist criminalist poate părea mai „ușoară“ în cazul unei spargeri de autoturism, de pildă, decât în cazul unui viol sau a unei crime, și poate uneori așa este. Dar sunt mai rare aceste cazuri, pentru că orice infractor dorește „crima perfectă“, și atunci urmele sunt mai greu de scormonit, probele mai anevoie de adunat și, chiar în ciuda indiciilor, dovezile nu „răsar“ la prima vedere, de fiecare dată.

Munca polițiștilor criminaliști nemțeni în anul 2016 se concretizează în mii de deplasări în teren la evenimente, multe dintre acestea imposibil de soluționat fără intervenția lor. Dovadă că metodele infractorilor sunt uneori destul de inventive și dau bătăi de cap polițiștilor este și faptul că în 91 de situații criminaliștii au avut nevoie de ajutorul colegilor patrupede canine. Din cele peste 2.600 de deplasări în teren, la 91 din cercetările de la fața locului au fost folosiți câinii de serviciu, iar în 26 de cazuri rezultatele au fost pozitive. „Ofițerii și agenții criminaliști au contribuit la probarea, în multe situații cu un rol determinant, a activității infracționale a persoanelor suspecte, atât printr-o cercetare de calitate a locului faptei, cât și prin valorificarea profesionistă a urmelor ridicate din câmpul infracțional. Un segment important al activităților criminalistice este activitatea de identificare și fixare a mijloacelor de probă, în anul 2016, la nivel județean, fiind efectuate 2.688 de cercetări ale locului faptei. În urma acestei activități au ridicate 19.068 urme și mijloace materiale de probă, dintre care 2.404 papilare, 586 înscrisuri, 202 microurme și 1.209 biologice. În baza acestora, au fost identificate 503 de persoane care au participat la săvârșirea unor fapte penale“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Sunt cifre în spatele cărora stă o muncă asiduă ce duce în final nu doar la identificarea răufăcătorilor, ci și la reducerea dosarelor cu autor necunoscut. Munca, atât individuală, cât și în echipă, a făcut ca anul trecut în laboratoarele criminalistice ale Poliției Neamț să fi fost făcute 230 de expertize și constatări criminalistice, fiind supuse examinării 8.718 probe. Inclusiv aceste rezultate au dus la depistarea celor 503 infractori, cercetați penal în dosarele aflate în diverse stadii în lucru la Poliția Neamț.

*SNIB, „plasa“ din care infractorii nu scapă

De mare ajutor în munca polițiștilor criminaliști este sistemul nou implementat din toamna anului trecut de către Poliția Română, prin Institutul Național de Criminalistică, o bază de date pusă la dispoziție specialiștilor din sistem și un punct național de contact pentru schimbul automat de date genetice și dactiloscopice cu celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Este vorba de noul Sistem Național de Identificare Biometrică (NBIS), ce a fost operaționalizat la data de 1 septembrie 2016, un proiect conceput de un grup de experți criminaliști din cadrul Institutului Național de Criminalistică și ofițeri specialiști din cadrul Direcției de Comunicații și Tehnologia Informații a Poliției Române. Sistemul răspunde cerințelor de interes judiciar ale structurilor operative ale Poliției Române, prin gestionarea și furnizarea datelor de identificare ale persoanelor condamnate (date despre amprente papilare, profil ADN, fotografii de semnalmente etc.), necesare examinării și identificării criminalistice a persoanelor, autorilor de infracțiuni, cadavrelor/persoanelor cu identitate necunoscută, persoanelor dispărute, victimelor dezastrelor naturale etc.

Cristina IORDACHE