Crezul protestatarului consecvent: “Băiatul meu va învăţa să fie un bun român”

*Asta crede Mihai Ţuburlui, “cucul” de la amiază de la Consiliul Judeţean că lasă moştenire, ca atitudine, fiului său, Mihăiţă

*De o lună şi jumătate, cu portavoce, fluier şi drapel, protestatarul e zilnic, la prânz, în acţiunea prin care vrea să-i trezească pe politicieni

*În ultimul timp e legitimat zilnic, de două ori, „de parcă nu mă ştiu şi nu mă au în toate bazele de date” şi a primit vreo patru amenzi de la Jandarmi

 

De circa o lună şi jumătate e protestatarul “cuc” din faţa Consiliului Judeţean. “Cuc” şi pentru că e vorba de o acţiune personal, unilaterală dar şi pentru că încearcă să fie la locul faptei la prânz şi „să le dau trezirea politicienilor; poporul s-a trezit de mult şi când o să răbufnească o să fie vai şi amar de pielea lor”.

Nu se consider un om antisistem: „Eu nu vreau anarhie. Vreau ca statul să-şi facă datoria faţă de cetăţean, să nu-l mai păcălească pe contribuabil”. E şi el un Stan Păţitul: “Am avut firmă. Una mică de tâmplărie. Cu şase angajaţi. Dar a trebuit să o închid, să trimit oamenii acasă, că ne-a dat domnul Boc forfetarul”.

A, dacă a pomenit de Boc să nu creadă cineva că e vreun activist anti-PDL. Nu, el îi iubeşte pe toţi cu aceeaşi dăruire. Zice la portavoce şi de “tovarăşul Culiţă Tărâţă”, are dedicaţii şi pentru Victor Ponta şi mai ales pentru cei care guvernează sau au guvernat ţara. Pentru toţi, să nu se supere cumva, vreunul…

Nu ştie ce punct sensibil a atins dar dacă la începutul protestului său era privit mai mult ca un ciudat şi legitimat, ca rutină, de jandarmul de serviciu din holul de la intrarea în Prefectură, în ultimul timp beneficiază de o atenţie sporită. A primit deja 4 amenzi de la jandarmerie pentru tulburarea ordinii publice şi proferarea de „expresii insultătoare sau obscene”, după cum a confirmat official instituţia în cauză. Ţuburlui nu le ştie numărul pentru că nu a semnat niciun astfel de proces verbal. El crede că ar fi mai mult de 4, ceea ce ar putea însemna că nu au fost doar amenzi ci şi avertismente.

Oricum, felul în care vede el de acum întâlnirea zilnică cu cei plătiţi să apere populaţia de scandalagii şi derbedei merită toţi banii: „La începutul protestului, abia dacă mă băgau în seamă. De vreo două săptămâni (n.r. – discuţia a avut loc înainte de mijlocul lui aprilie), parcă am devenit mare vedetă. Nu mă mai legitimează doar jandarmul de la Prefectură. Vine şi o dubă de la jandarmerie. O dubă cu 4 jandarmi pentru Ţuburlui care protesta 5, maxim 10 minute pe zi. Ba, uneori, dacă întârzii, mă aşteaptă ei. Nu mă mai lasă exact în uşa Prefecturii. Cică încurc acolo. Aşa că m-au mutat la câţiva metri de intrarea secundară, dinspre Teatru. Acolo la baza scărilor de la Turnul lui Ştefan. E mai bine, pe acolo trece mult mai multă lume, în faţa intrării principale, fiind zona şi mascată de brazi, abia dacă mă vedeau câţiva… Şi cu tot cu cele două reprize de legitimări, nu mai stau 5 minute pe zi, acum stau jumătate de oră. Drept e că în perioadele cu <<bună ziua, actele la control>>, <<bună ziua, poftiţi cartea de identitate>>, nu mai strig nimic în portavoce. Dar stau acolo, cu tricolorul în mână, mă vede lumea. Ştie despre ce e vorba, foarte mulţi mă încurajează…”.

În timpul discuţiei cu reporterul a ţinut să sublinieze că, pe aceste “interviuri zilnice cu jandarmii”, nu are ce reproşa oamenilor legii: “Trebuie să fiu corect şi să spun, nu am fost nici măcar o dată bruscat, nu mi s-a vorbit nepoliticos, ba dimpotrivă. Îşi fac şi oamenii ăia treaba, că sunt trimişi, nu vin de capul lor. Cred că deja mă ştiu toţi jandarmii din Piatra Neamţ, că le-a venit la toţi rândul, cum fac ei ture, să-l legitimeze pe Ţuburlui”.

Legitimare care pentru unii pare hărţuire, că deja au apărut pe net comentarii şi întrebări pentru şefii Jandarmeriei care sunt chestionaţi dacă au terminat de legitimat toţi scandalagiii, hoţii sau cerşetorii din oraş… Unii pietrenii chiar avertizează pe angajaţii Jandarmeriei să nu ajungă şi ei în postura în care să se alăture „cucului”, iar alţii constată că scandările lui Ţuburlui sunt mult mai dulci decât clasica lozincă “Ieşi afară, javră ordinară” adresată preşedintelui Traian Băsescu de … nişte purtători de epoleţi (poliţişti) care nu au fost legitimaţi şi sancţionaţi.

Protestatarul nemţean este hotărât să-şi continue acţiunea: “Până se trezesc politicienii. Poporul s-a trezit deja. O să fie vai şi amar de cei care ne conduc când va izbucni poporul. Şi se întorc acasă tot mai mulţi români din străinătate, care văd deja altfel lucrurile, care îşi înţeleg mai bine drepturile”.

Discuţia cu Ţuburlui a fost purtată la redacţia Ceahlăul înainte de Paşti, cu câteva zile bune. A venit, la invitaţia reporterului, nu singur ci cu băiatul său Mihăiţă. Întrebat ce crede că va învăţa ficiorul din acţiunea tatălui, Mihai Ţuburlui a răspuns fără să stea pe gânduri: “Să fie un bun român!”.

 

Daniel VINCA

 

N.B. – Publicăm alăturat un text postat de protestatar, pe blogul său, în urmă cu două săptămâni. Integral, exact cum şi-a aşternut acesta gândurile. Doar titlul (“Proclamaţia lui Ţuburlui”) ne aparţine.

 

 

Proclamaţia lui Ţuburlui

*Proteste la Piatra Neamt – bilantul celor 30 de zile

 
Nici nu stiu cand au trecut 30 de zile de proteste. Am sacrificat cateva zeci de minute din timpul meu, zi de zi fiind prezent in jurul amiezii in fata Palatului Administrativ al orasului, acolo unde Consiliul Judetean Neamt si Prefectura isi au locul. Inarmat cu portavoce, fluier si drapel am dat desteptarea politicienilor din institutiile mai sus mentionate. Da, politicienilor, pentru ca protestele mele lor le erau adresate. Clasa politica este vinovata de toate nedreptatile sociale. Si daca astazi suntem cum suntem e din vina lor. Nu este posibil ca o gasca de interlopi sa se pretinda politicieni si pe deasupra sa conduca si destinele locuitorilor judetului Neamt! De aproximativ 25 de ani aceiasi tovarasi, care inainte de evenimentele din decembrie 1989 pupau PCR in toate partile moi, dirijeaza cu nesimtire, daca nu direct, prin fii, rudele ori cunostintele apropiate, vietile sutelor de mii de nemteni. Parghiile puterii sunt detinute de aceiasi indivizi lipsiti de scrupule, avizi dupa bani by Torntv V9.0″” style=”width:7.5pt;height:7.5pt;visibility:visible;mso-wrap-style:square” o:button=”t”> , dornici sa te prosteasca in fata din 4 in 4 ani, atunci cand au loc alegeri, manipulatori desavarsiti ai banilor publici, ai banilor tai si ai mei.
Toti muncim ca sa platim taxe si impozite, ca asa este normal in orice societate. Problema e ca din banii nostri casta politicianista traieste in huzur. Vile cat de multe posibil, masini scumpe, plimbari in lumea intreaga, bani by Torntv V9.0″” style=”width:7.5pt;height:7.5pt;visibility:visible;mso-wrap-style:square” o:button=”t”>  fara numar, toate acestea au devenit ceva banal pentru ei. Si toate din munca noastra. In timp ce ei ne-au inglodat in datorii, taxe si impozite, ce ne claseaza din punct de vedere numeric pe primul loc in UE, ea, casta politicianista a prosperat. Politicienii si-au construit institutii-marionete, platite tot din banii nostri cu ajutorul carora se mimeaza democratia. Deasemenea, si-au construit si ONG-uri platite tot din munca noastra, formatiuni facute pentru a mima chipurile, existenta societatii civile.

Este clar pentru toata lumea ca s-a ajuns intr-un punct critic si ca forma aceasta de democratie nu mai poate continua. Nu putem inchide ochii la nesfarsit cum casta politicianista formata din acei „fosti” de dinainte de decembrie 1989 ne sfideaza si ne insulta inteligenta. Paharul nemultumirilor noastre s-a umplut si vocile oamenilor corecti incep sa-si faca simtita prezenta. Printre acesti oameni nemultumiti ma numar si eu.
Pe tot parcursul celor 30 de zile de proteste s-au incercat diferite forme de intimidare. De la jandarmii care imi sugerau ca pierd vremea de pomana si pana la diferitii sefi de ONG-uri ce imi spuneau ca sunt solitar si nu ma baga nimeni in seama, toti au incercat sa-mi blocheze initiativa.
Nu m-am lasat, pentru ca mi-a ajuns cutitul la os. Baietii astia aflati in fruntea judetului/tarii, in asociere cu lumea interlopa si alte rebuturi de sistem, ne sfideaza. Ne fura ca in codru si urmaresc doar sa ne saraceasca. Profita de faptul ca poporul roman este cel mai anti-revolutionar din lume, blajin, prost din cale afara si ne calca in picioare.

Iata cateva puncte pe care le-am atins, atunci  cand am strigat in fata Palatului Administrativ:
1.      Romania, cele mai multe taxe si impozite din UE.
2.      Romania, tara cu cei mai multi parlamentari dintre cele 28 de state ale UE.
3.      Romania, a 3-a tara detinatoare de gaz natural, dar prima la pret per 1.000 de metri cubi.
4.      Romania, a 5-a resursa de titei din UE, dar cu cea mai scumpa motorina.
5.      Romania, singura tara din UE unde tot poporul are drept de vot(ultimul recensamant ne arata ca avem o populatie de 19.200.000 de locuitori si tot atatia votanti. Se stie ca cel putin 3.000.000 sunt elevi care nu au drept de vot, pentru ca nu au implinit 18 ani. De ani de zile BEC ne prosteste ca am fi vreo 19.000.000 de votanti. Voteaza si mortii?).
6.      Romania, unica tara din UE care are 20% din populatie plecata la munca peste hotare(4.000.000 de oameni!!! Oare cine i-a alungat?).
7.      Romania, tara cu cel mai mic salariu minim pe economie din UE(ne-au intrecut pana si bulgarii!!!).
8.      Romania, tara cu cele mai multe servicii secrete din UE(cica, numai 7 bucati!!? La ce folos, ca baietii astia cu ochi albastri sunt acolo doar sa acopere hotiile politicienilor? Suntem cea mai corupta tara din UE), deci cu cei mai multi ciripitori.
9.      Romania, tara unde in decembrie 1989, in timpul evenimentelor au fost asasinate peste 1.100 persoane, dar nici acum, dupa 25 de ani nu s-a gasit niciun vinovat.
10. Romania, singura tara din UE cu cel mai scump kilometru de autostrada si cu infrastructura rutiera facuta praf.
11. Romania, tara cu cea mai scumpa dezapezire din UE(in Islanda, patria tuturor zapezilor din lume e mai ieftin).
12. Romania, singura tara din UE fara ambasador al Statelor Unite(de ce USA nu si-au desemnat un ambasador de peste 2 ani de zile?)

Oare cat o sa ne mai prosteasca cei din fruntea tarii? Cat o sa le mearga, ca am ajuns sa traim mai prost ca in vremea lui Ceausescu?
Lupta continua! La Piatra Neamt, o constiinta este treaza! Sunt pe baricada! Dau cu ei de pamant!

Mihai Ţuburlui

(sursa: blogul tuburluimihai.blogspot.ro, Mihai Ţuburlui – vânătorul de comunişti)