Crescătorii de bovine, supăraţi nevoie mare!

Cezar Sava

* Una au negociat, alta li s-a dat

* Subvenţiile, mai mici ca anul trecut, deşi a scăzut drastic numărul de vaci

Ştim  care este valoarea totală a subvenţiei la bovine, pentru cererile depuse în anul 2013. Suma totală  alocată la nivel naţional este de 585 milioane de lei, care se asigură de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2014. Suma este astfel distribuită:  96.199.835 lei pentru schema decuplată de producţie în sectorul lapte şi 488.800.164 lei pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne. Cuantumul primelor menţonate se calculează prin raportarea sumei totale la efectivele de bovine pentru care se acordă subvenţie, pe cele două categorii, de lapte şi de carne.

De la Cezar Sava, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Taurine „Petrodava” Neamţ, am aflat cum au decurs negocierile la Ministerul Agriculturii  cu privire la nivelul subvenţiei pe cap de vacă: „Federaţia Crescătorilor de Bovine din România a negociat să se dea câte 600 lei/cap de animal. Când să „batem palma” cu cei de la Ministerul Agriculturii, am avut o supriză foarte neplăcută. Acolo era prezente alte două asociaţii profesională din zootehnie, care deja acceptaseră 400 lei/cap de animal. Sunt două asociaţii profesionale care timp de 2 ani nu au făcut nimic pentru crescătorii de animale, decât să ia bani de la fermieri, să facă cu ei tot felul de servicii. Până la urmă, s-a stabilit ca subvenţia pentru bovine să fie de 431 lei/cap de animal. Mai  mică decât cea de anul trecut. S-a mers pe ideea că se dau subvenţii şi pentru carne , dar şi pentru lapte. Cu asta „i-au convins” . A scăzut ca sumă efectiv acordată, în condiţiiile în care numărul de capete bovine eligibile a scăzut şi el foarte mult faţă de anul trecut. Logic era ca subvenţia să fie mai mare. Paradoxul românesc…Acum, la noi în judeţ s-au depus 5.600 de cereri de subvenţii la bovine, anul trecut au fost 10.000 cereri. Au scăzut efectivele, dar s-au modificat şi condiţiile de eligibilitate la plată. Cumulate, cele două fenomene au dus la scăderea numărului de bovine pentru care se acordă subvenţie”.

Anul trecut, subvenţia la bovine a fost de 500 lei/cap de animal, iar la ovine şi caprine de 40,8 lei/cap de animal.  Se pare că ovinele ies în câştig la capitolul subvenţie.

Tina CONDREA