Cresc pedepsele pentru agresiuni asupra cadrelor didactice

 

Elevii care au mai mult de 16 ani sau părinții care lovesc profesori ar putea fi trimiși la închisoare 6 ani și jumătate, dacă agresiunea are loc în școală. Această prevedere face parte din proiectul care va fi supus votului în plenul Senatului, for decizional în România. Comisia Juridică a Senatului a aprobat deja acest proiect.

Legea nu îi vizează doar pe elevi sau părinții acestora, ci pe oricine lovește sau amenință un profesor la catedră. Un senator PSD a punctat că peste 70.000 de profesori români au fost cel puțin o dată jigniți, amenințați de către elev sau părinți sau de către alte persoane. Studiul făcut pe 1.200 de școli cu număr total de peste jumătate de milion de elevi.

Propunerea legislativă inițiată de Șerban Nicolae stabilește că „amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârșite împotriva unei persoane care ocupă o funcție didactică de predare, de conducere sau de îndrumare și control, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsă prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime“.

Din punctul de vedere al reprezentanților Consiliului Elevilor, pedepsele ar trebui crescute și pentru profesori, întrucât „actele de violență au loc pe toate fronturile“.

Proiectul va fi supus votului plenului Senatului, care este for decizional.

Violența, în toate formele de manifestare – agresiune verbală, nonverbală, atitudinea ironică – a devenit din păcate o problemă acută în școlile românești, cu impact direct asupra actului educațional. Pe zi ce trece avem de-a face cu tot mai multe cazuri în care cadrele didactice sunt amenințate, umilite sau chiar agresate fizic de către elevi sau, chiar mai grav de atât, de către părinții acestora. Anul trecut, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), reprezentată în județul Neamț de președintele Gabriel Ploscă, a avansat o inițiativă legislativă care prevedea recunoașterea statutului de autoritate publică a personalului didactic, atunci când se află la catedră și când își îndeplinește atribuțiile de serviciu. Potrivit propunerii legislative, persoanele care amenință, lovesc sau săvârșesc alte acte de violență împotriva cadrelor didactice vor primi o pedeapsă majorată cu o treime față de pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune.

Geanina NICORESCU