Creme de protecţie solară cu… „bube”

rafturi cu cosmetice

Cosmeticele pentru plajă şi autobronzantele au intrat „pe mâinile” comisarilor pentru protecţia consumatorilor din Neamţ. Verificările au avut loc la sfârşitul lunii trecute, atât la producători cât şi la distribuitori şi vânzători en-detail. Din cei 9 operatori economici controlaţi, 8 au fost identificaţi cu abateri. Cu această ocazie, au fost declarate neconforme produse în valoare de 4719 lei.

„Abaterile constatate se referă la informarea corectă, completă şi precisă a consumatorilor şi la imprimarea informaţiilor cu caractere foarte mici, care sunt greu de citit precum şi la lipsa etichetelor care însoţesc produsul la vânzare astfel încât să uşureze identificarea şi citirea informaţiilor: nu se foloseşte la marcarea datei de minimă durabilitate sintagma ‘”A se folosi preferabil înainte de”; la unele produse recipientele sunt necorespunzatoare, permit contactul produsului cosmetic cu mediul înconjurător , nu sunt sigilate, se deschid uşor prin ridicarea capacului de către consumatori , în speţă produsele au valabilitate o anumită perioadă  de la prima deschidere , care trebuie să fie prezentată prin semnul PAO – recipientul cu capac deschis”, a declarat Vlad Ciurea, şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor din Neamţ.

Comisarul şef Ciurea a mai precizat că unele produse aflate la comercializare, ambalate în recipiente de dimensiuni foarte mici care nu permit înscrierea tututror informaţiilor speciale de avertizare pentru produsele cosmetice de uz profesional, în special cele de avertizare , nu aveau alăturat un prospect, o etichetă, o banderolă ori un fluturaş, asa cum prevede legislaţia. De asemenea, au fost identificate produse la care pe eticheta de prezentare nu este specificată cantitatea indicată de aplicare pentru adult, aşa cum sunt inscripţionate în Recomandările Comisiei Europene 2006/647/CE. Cu alte cuvinte, pe ambalajul produsului ar trebui să existe informaţia ‘’Conform recomandărilor europene de protecţie a sănătăţii pielii împotriva efectelor negative ale razelor UVA/UVB.

Ca urmare a constatărilor făcute, comisarii au dispus 6  avertismente şi 3 amenzi contravenţionale în valoare de 6000 lei.

 

 

Geanina NICORESCU