Creditul „istoric” a trecut în CJ

Proiectul inițiat de președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Culiță Tărâță, privind creditul de 40 de milioane de lei cu o perioadă de rambursare de 10 ani, ajuns pentru a șasea oară pe ordinea de zi a legislativului a trecut, în sfârșit, însă cu o modificare substanțială. Grupul consilierilor USL a venit cu un amendament, propus de președintele Comisiei de buget, Neculai Pușcașu, prin care suma împrumutată va fi de numai 15 milioane de lei, iar perioada de rambursare s-a redus la 6 ani, motivându-se că nu doresc să încarce inutil datoria publică.

Proiectul a trecut cu acest amendament, astfel încât aparatul de specialitate al C J Neamț va trebui să prioritizeze plățile pe care le va face și pentru care din cele cinci proiecte, majoritatea aflate în stadiu avansat al lucrărilor.