Coșul de fum, aragazul și jocul copiilor cu focul au provocat trei incendii

incendiu-pompieriTrei incendii s-au produs joi în Neamț, dintre care unul într-un apartament din municipiul Piatra Neamț al cărei proprietare lăsase oala pe aragaz și plecase de acasă.

Primul apel la pompieri a fost făcut la ora 11:06, de la Bârgăuani, unde luase foc acoperișul unei case. La fața locului au ajuns un ofițer și șase subofițeri de la Detașamentul de Pompieri Piatra Neamț cu o autospecială de stins incendii, iar membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și câțiva localnici reușiseră să localizeze incendiul cu ajutorul autospecialei din dotarea serviciului. „Pompierii au verificat zona și au stins focarele găsite. Au ars o porțiune din acoperișul casei și anexelor, aproximativ 100 mp, bunurile dintr-o încăpere aflată în colțul construcției dispusă în forma literei «L» și din podul acesteia. Cauza probabilă a incendiului este un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile“, a declarat locotenentul Andrei Grancea, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

La ora 13,46, o persoană care locuiește într-un bloc din municipiul Piatra Neamț, de pe strada Prof. Ion Negri, a anunțat Dispeceratul ISU – Ambulanță Neamț, prin apel la 112, că iese fum dintr-un apartament aflat la parterul imobilului. Șapte pompieri pietreni cu două autospeciale de stins incendii au ajuns la locul solicitării și au fost nevoiți să spargă ușa apartamentului pentru a puitea acționa. „Militarii au stins în scurt timp incendiul, în urma căruia au ars conținutul vasului de gătit aflat pe aragazul care funcționa și hota. Proprietara nu era acasă în momentul izbucnirii incendiului“, a precizat lt. Andrei Grancea.

Seara, aproape de ora 20, pompierii au fost chemați la Miorn Costin (comuna Trifești), unde ardeau stogurile din grădina unui localnic. Zece pompieri de la Roman cu două autospeciale de stins incendii și o ambulanță SMURD au ajuns la locul solicitării. „Ardeau două stoguri, iar membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, veniți cu o cisternă cu cinci tone de apă, și câțiva vecini acționau pentru a proteja cele două stoguri vecine. Forțele au stins incendiul în jurul orei 21:30, reușind să protejeze stogurile vecine și grajdul aflat la doi metri de zona incendiului“, a mai spus ofițerul de presă al ISU Neamț.

Au ars 6 tone de lucernă, cel mai probabil din cauza jocului copiilor cu focul.

Cristina IORDACHE